Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a lansat ideea conform căreia Daniela Crudu ar fi fost pusă de un club rival Stelei să-l distrugă pe atacantul roş-albaştrilor.
„Nu vreau să spun că e mâna Budapestei aici, dar dacă Daniela e trimisă special pentru a-l face pe Mihai Costea să-şi piardă nopţile?”, s-a întrebat retoric, la Antena 1, Vadim, făcând aluzie la gruparea CFR Cluj, despre care patronul Stelei a declarat în nenumărate rânduri că e „a ungurilor”. Cum Vadim Tudor e în relaţii excelente cu Gigi Becali, cei doi anunţând de curând că se aliază pentru alegerile locale şi parlamentare din acest an, s-ar putea ca ipoteza lansată de „Tribun” să-l pună pe gânduri pe şeful Stelei şi, în final, acesta să-l ierte pe fotbalistul rebel, care a fost amendat cu 30.000 de euro.
Mihai Costea şi Daniela Crudu s-au despărţit zilele trecute
Fotbal Comentează