Elenii se gândesc la naturalizări

Totuşi, “Bărcă” vede şi câteva capitole la care adversarii “tricolorilor” ne sunt superiori. “Nu sunt la fel de vehemenţi cu rezultatele din amicale. Am observat că în ultima vreme nu mai sunt la fel de negativişti în privinţa propunerilor de a naturaliza jucători străini, deşi sunt cunoscuţi ca naţionalişti”, conchide fostul fotbalist, care are opt meciuri jucate şi două goluri pentru naţionala României.

Un «Caz Craiova» nu e posibil în campionatul lor

“Timişoara, Craiova şi Bistriţa sunt oraşe cu mare tradiţie în fotbalul românesc. Nu cred că Universitatea merita un astfel de tratament şi e greu de înţeles cum s-au luat deciziile acelea”, precizează fostul fotbalist. El dezvăluie ce s-ar fi întâmplat în Grecia, dacă una dintre forţele campionatului ar fi fost exclusă din campionat: “Dacă PAOK era retrogradată, suporterii ieşeau în stradă şi era revoluţie. Vă spun cu mâna pe suflet că schimbau guvernul. La fel se întâmpla dacă Panathinaikos, AEK, Aris sau Olympiakos erau nedreptăţite de federaţia greacă”.

Fani fanatici şi probleme mari de corupţie în fotbal

Referitor la incidentul de la Ploieşti, când stelistul George Galamaz a fost lovit de un suporter al Petrolului, în timpul partidei, Cosmin Bărcăuan spune: “Fanii greci nu intră pe teren şi nu îi lovesc pe fotbalişti, dar în rest le fac pe toate. După fiecare meci se adună o tonă de sticle şi de brichete de pe gazon”. Orădeanul observă că scandalurile de corupţie au ţinut pe loc fotbalul grec: “În urmă cu şase luni s-audescoperit arbitri şi oficiali corupţi, iar unele echipe au fost retrogradate. Nu sunt lucruri care să facă bine fotbalului”.

«Bărcă» poate obţine şi cetăţenia greacă

Bărcăuan are un restaurant şi un hotel, dar spune că se descurcă greu într-o ţară atinsă serios de criza economică. “Localnicii abia mai mănâncă acasă, darămite în oraş. Turiştii sunt baza, dar e urât iarna, parcă suntem urşi intraţi în hibernare. Copiii mei sunt născuţi aici şi aş putea lua cetăţenia greacă, însă nu ţin neapărat. Băiatul meu are doar 3 ani, dar îi place fotbalul. Mai aştept un an şi jumătate şi îl voi duce la o echipă de juniori”, mărturiseşte el.

Pregăteşte formaţia Triglia, un club din liga a 4-a

“Antrenez pe Triglia din liga a 4-a. Am la dispoziţie mulţi jucători de la academie, de 17-18 ani, îmi place că pot lucra mult cu ei. Am ca obiectiv să formez o echipă valoroasă pentru sezonul următor, când poate vom ataca şi promovarea. Deocamdată vreau să învăţ şi, dacă voi avea vreo ofertă bună din România, poate mă voi întoarce. Jucătorii şi antrenorii români sunt foarte bine văzuţi aici. Începând de la Iordănescu şi Lupu, până la Bölöni şi Lazăr, ei au fost extrem de apreciaţi, iar jurnaliştii greci mă întreabă permanent despre jucători din România”, ne-a declarat Bărcăuan.

«Săgeată», convocat de urgenţă

Selecţionerul Victor Piţurcă l-a convocat de urgenţă pe atacantul dinamovist Marius Niculae, ca să-l înlocuiască pe Daniel Niculae, care a fost învoit pentru a participa la botezul fetiţei sale. Azi, pe Cashpoint Arena din Altach, Austria, Piţi ar putea începe cu S. Lung – Luchin, Papp, Găman, Şt. Radu – Cociş, C. Lazăr, Neagu – Torje, Mazilu, Chipciu.

Urmărește-ne pe Google News