România este în Liga C și face parte din grupa a 4-a, alături de Serbia, Muntenegru și Lituania.
„Dacă nu ne vom califica în play-off-ul Ligii Națiunilor, există șansa ca eu să plec. Nu sunt genul de om care să țină de această poziție. Încerc să-mi fac treaba cât mai bine, să obținem rezultatele cele mai bune. Dar, dacă nu voi reuși, atunci este clar că poate veni altcineva care să reușească acest lucru. Și, da, să înceapă treaba chiar din startul preliminariilor pentru a avea șanse să lupte pentru calificare. Există această posibilitate”, a declarat Cosmin Contra la Digi Sport.
”Suntem într-o grupă grea, o grupă echilibrată, dar putem să ne luptăm de la egal la egal cu toți adversarii. Sunt optimist, obiectivul meu rămâne în continuare câștigarea grupei, pentru a avea o șansă în plus la calificarea la Campionatul European din 2020”, declara selecționerul după tragerea la sorți.
Cosmin Contra a preluat echipa națională în septembrie 2017 și a semnat un contrat până în 2020, cu obiectiv calificarea României la Euro 2020, competiție care programează patru meciuri și la București.
Meciurile din grupele Ligii Naţiunilor se dispută în septembrie, octombrie și noiembrie.
Programul grupei României
7 septembrie, ora 21:45
România – Muntenegru
Lituania – Serbia
10 septembrie, ora 21:45
Serbia – România
Muntenegru – Lituania
11 octombrie, ora 21:45
Lituania – România
Muntenegru – Serbia
14 octombrie
Lituania – Muntenegru, ora 21:45
România – Serbia, ora 16:00
17 noiembrie
Serbia – Muntenegru, ora 16:00
România – Lituania, ora 21:45
20 noiembrie, ora 21:45
Serbia – Lituania
Muntenegru – România
Preliminariile Euro 2020 se desfășoară în perioada martie-noiembrie 2019.
24 de echipe se califică la Euro 2020. Din preliminarii merg 20 de țări (primele două clasate din cele 10 grupe), iar din Liga Națiunilor se mai califică alte 4 echipe.
Cele patru grupe din Liga Națiunilor, Seria C
Pentru a se califica la Euro 2020 din Liga Națiunilor, România trebuie să câștige grupa a 4-a, apoi semifinala și finala Seriei C.