După ce l-a readus la lot pe veteranul Bogdan Lobonț, care n-a mai apărat din 2013, dar care este văzut un foarte important om de vestiar, „Guriță” ar fi vrut să convingă alt român din Roma, pe fundașul Ștefan Radu, legitimat la Lazio, să revină la prima reprezentativă.
Cosmin Contra a primit prima lovitură de când a ajuns selecționer: „Nu pot face față pe două fronturi”
Într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ioanițoaia, Ștefan Radu a explicat clar că nu se gândește la revenirea printre tricolori și i-a transmis lui Contra că poate merge la Roma, dar numai ca să bea o cafea.
„Să vină, îl aștept cu plăcere la o cafea, însă la lot nu mă întorc! Credeam că lucrurile sunt definitiv lămurite!
Nu există varianta să mai joc vreodată la echipa națională. Ce-am decis rămâne bătut în cuie, nu dau înapoi. E categoric, e ferm. Într-o discuție avută chiar cu dumneata, purtată prin 2012, am explicat pe larg de ce. Are rost să repet?
Ei bine, am simțit încă de atunci, când mă sâcâiau accidentările, că nu pot face față cu succes pe două fronturi, la Lazio și la „națională”. Atât și nimic mai mult. N-am vrut să mă păcălesc pe mine, nici să-i înșel pe suporteri. Așa am simțit atunci, așa simt și azi
Am citit undeva cum a justificat domnul Mircea Lucescu refuzul de a antrena România. Mi-a plăcut. A afirmat că, la o adică, preferă să fie înjurat de străini, nu de ai lui. La fel gândesc și eu”, a declarat Ștefan Radu, care a fost coleg cu Contra în 6 meciuri ale echipei naționale.
CITEȘTE ȘI:
ANALIZĂ/ Val de scumpiri de la 1 octombrie. Energia, gazele, carburanții și călătoriile cu taxiul vor costa mai mult