Show Astra

Astra Giurgiu s-a distrat, ieri după-amiază, cu Trencin, pe care a bătut-o cu 3-1. Budescu (8), Tembo (49) şi Fatai (51) i-au şocat pe slovaci, care şi-au revenit abia în minutul 82, când a punctat Holubek. În minutul 90+6, Damian Baris, de la gazde, a fost eliminat. Drumul Astrei spre play-off pare netezit. “Ar fi fost greşeala mea, dacă l-aş fi schimbat în iarnă pe Daniel Isăilă”, a spus patronul Ioan Niculae.

Gorjeni ratangii

La Cluj, aseară, echipa Pandurii a remizat cu Hapoel Tel- Aviv. Liderul Dan Nistor a deschis scorul în minutul 4. Treptat, gorjenii au cedat iniţiativa şi s-au trezit egalaţi. În minutul 29, Sasha a transformat fără cusur o lovitură liberă. După pauză, gorjenii au revenit decişi pe teren, dar tabela a rămas blocată, deşi Eric, Momcilovici şi Matulevicius (de două ori) au ratat ocazii imense. Calificarea se va decide în Israel, peste o săptămână.

 
 

Urmărește-ne pe Google News