”Mi-am dat seama că nu voi avea la dispoziție condițiile pentru a-mi continua munca”, a spus Pinto (61 de ani), adăugând: ”Nu am ajuns la nicio înțelegere cu federația. Mă întreb dacă victoriile din Brazilia au contat pentru federație”.
Pinto a făcut câteva minuni la cârma costaricanilor la Cupa Mondială. Mai întâi, ”Los Ticos” au încheiat pe primul loc într-o grupă cu trei foste campioane mondiale – Uruguay, Italia și Anglia -, iar apoi au eliminat Grecia și au cedat, la loviturile de departajare, în fața Olandei.
Pinto nu a precizat ce își dorește în viitor și nici dacă negociază cu o echipă.