Steaua s-a impusa cu scorul de 1-0, în fața echipei norvegiane Stromsgodset, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor, dar Costel Gâlcă este dezamăgit de jocul prestat de elevii săi. Tehnicianul campioanei en-titre a României a găsit principala problemă: terenul sintetic.

„A fost un debut fericit, am început mai greu, dar a doua repriză am avut ocaziile mai clare, unde puteam să marcăm mult mai multe goluri. Nu ne-am adaptat la suprafaţa de joc, am avut şi trac de început de Champions League, mă aşteptam la un început de joc mult mai bun. Mai avem un retur şi încercăm să câştigăm şi acasă”, a declarat Costel Gâlcă, antrenorul Stelei, la televiziunea Sport.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News