ACTUALIZARE 9 martie. Vejle, formația antrenată de Costel Gâlcă, a terminat la egalitate, scor 1-1, contra lui Vendsyssel, în campionatul danez. Vendsyssel a deschis scorul în minutul 8. Golul egalizator a fost marcat de suedezul Gustaf Nilsson, în minutele prelungire. Atacantul în vârstă de 21 de ani a reluat cu capul, pe spate, după o acțiune prelungită de atac. Velje rămâne ultima în Danemarca. Formația lui Gâlcă are 20 de puncte cu două etape înainte de finalul sezonului regular.

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Vejle BK este un nume cu rezonanță pentru români. A fost primul adversar al Stelei, în traseul european din 1986, încununat cu câștigarea Cupei Campionilor Europene. A fost 1-1 și 4-0. 

Gălcă îi va avea alături pe Dumitru Uzunea (antrenor secund), cu care a colaborat la FCSB când a luat titlul în 2015, dar și pe Valentin Covaciu (antrenor cu portarii).

Cadou de ziua lui

În vârstă de 47 de ani, pe care o va împlini pe 8 martie, Gâlcă, care a adus ultimul titlu de campioană pentru FCSB, în 2015, la finalul căruia a cucerit, de asemenea, Cupa României şi Cupa Ligii. Cu toate acestea, contractul nu i-a fost prelungit.

După despărţirea de roş-albaştri, le-a mai pregătit pe Espanyol, Al-Taawoun şi Al-Fayha.

Vejle BK are 5 titluri de campioană în Danemarca, ultimul cucerit în 1984. În anul următor, a fost eliminată de Steaua, în primul tur din Cupa Campionilor Europeni, roş-albaştrii câştigând ulterior trofeul.

De asemenea, noua echipă a lui Gâlcă are în palmares 6 Cupe ale Danemarcei.

În Danemarca joacă și atacantul Adrian Petre, ex-UTA. În prezent, Petre, internațional de tineret, este legitimat la Esbjerg fB, locul 4, la 22 de puncte de liderul FC Copenhaga (57 puncte).

 
 

Urmărește-ne pe Google News