Fotbalistul Costin Lazăr a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că a aşteptat să primească o ofertă de la FC Rapid, echipă care a promovat în Liga a III-a, dar aceasta nu a venit aşa că a ales să continue încă un sezon la formaţia din Liga I, FC Voluntari.
„Eu am aşteptări foarte mari anul acesta, ţinând cont că sunt multe schimbări la FC Voluntari. Îmi doresc să termin fotbalul cu capul sus. Cei de aici au avut încredere în mine, prin propunerea făcută (n.r. – de prelungire a contractului) mi-au dat dovadă de respect. Eu zic că am făcut istorie la club alături de colegi. Probabil că acesta e ultimul meu sezon. Eu sunt hotărât să mai joc acest an. Apoi aş vrea să îmi agăţ ghetele în cui… Am aşteptat semne din Giuleşti, nu au venit, aşa că mă voi concentra pe cariera mea la FC Voluntari. Oricum voi rămâne rapidist toată viața”, a spus Lazăr.
Costin Lazăr: ”Pentru mine sezonul trecut a fost o ruşine”
El s-a arătat încântat de faptul că va colabora din nou cu Ioan Andone, fostul său antrenor de la Sportul Studenţesc şi Rapid, acum manager general la FC Voluntari. „O să fie plăcut să colaborez din nou cu domnul Andone. Dânsul m-a promovat la Sportul, apoi am mai lucrat împreună la Rapid, iar acum vom colabora din nou la Voluntari. Ne cunoaştem foarte bine. Îmi aduc aminte de toate amenzile pe care mi le-a dat, toate ca să mă disciplineze. Dar acum ne aşteaptă pe amândoi o nouă provocare”, a explicat mijlocaşul, citat de Agerpres.
Ediţia precedentă a Ligii I, în care FC Voluntari a reuşit să se salveze de retrogradare doar în urma disputării barajului cu Chindia Târgovişte, a fost „o ruşine” pentru Costin Lazăr.
„Pentru mine sezonul trecut a fost o ruşine. Am ajuns să jucăm baraj cu o echipă din Liga a II-a… am fost foarte dezamăgit, nu mă aşteptam la aşa ceva după câştigarea Cupei şi Supercupei. Probabil că mulţi dintre noi ne-am relaxat după cele două trofee, am zis că e suficient”, a mai afirmat fotbalistul în vârstă de 37 de ani.