Rugat să-şi aducă aminte câteva momente pe care le-a trăit în copilărie, de Crăciun, Giovani a redevenit pentru câteva minute copilul de odinioară: “Eu eram cel mai mare, după mine veneau verişoarele mele, surorile lui Gigi, sora mea, Gigi şi Victor. Se tăia un porc pe care-l împărţeam în familie şi aşteptam «băşica porcului», pe care o umflam ca pe un balon şi ne jucam cu ea. Este o amintire pe care nu o voi uita. Pomana porcului se făcea afară, la minus multe grade. Cu toţii eram înfofoliţi cu căciuli, mănuşi şi, chiar dacă eram săraci, era mult mai frumos atunci”.

Giovani a punctat legătura de sânge existentă între el şi Gigi: “Suntem veri primari. Am crescut într-o curte de mici copii. Comuniştii au încercat să ne despartă vremelnic. De Crăciun, familia rămâne cea mai mare valoare. Familia lui se prelungeşte până la noi, iar familia noastră se prelungeşte până la el. Avem acelaşi sânge şi de asta vom rămâne mereu uniţi, până la moarte”.

Citeşte şi: Becali: „Eu şi soţia mea suntem rude de gradul III”

 
 

Urmărește-ne pe Google News