Decizia definitivă şi irevocabilă în acest caz a fost dată pe 5 mai de către Comisia de Recurs a FRF. Astfel, gruparea olteană este obligată să-şi achite datoria către tehnician, în caz contrar ea urmând a nu fi programată în viitoarea ediţie a Ligii a II-a. Conform Prosport, „Ştiinţa” încearcă prin instanţele civile să blocheze hotărârea sportivă. Astfel, clubul Universitatea Craiova, în calitate de reclamant, a intentat, pe 11 mai, proces la Curtea de Apel Bucureşti în care solicită suspendarea executării deciziei luate de Comisia de Recurs a FRF.
Problema Craiovei este că procesul trenează, iar dacă instanţa nu va lua o decizie până la data de 1 iulie, când magistraţii intră în concediu pentru două luni, echipa din Cetatea Băniei nu va fi programată în prima etapă a Ligii a II-a. Mai mult, „Ştiinţa” riscă să fie exclusă din campionat, în cazul în care nu va fi programată nici în cel de-al doilea joc al sezonului viitor.