Sport Acasa | Sport

Crina Pintea, oficial la Gyor. Pivotul naționalei feminine de handbal, prezentat de maghiari: ”E unul dintre visele mele”

Actualizat pe 18 dec. 2018, 12:54
Comentează

Cel mai bun pivot la Euro 2018, Crina Pintea a semnat cu Gyor, deținătoarea Ligii Campionilor. Formația maghiară a plătit 50.000 de euro pentru transfferul româncei de la Issy Paris.

Crina Pintea va îmbrăca la Gyor tricoul cu numărul 77. Românca a fost prezentată deja de campioana Ungarie.

„Sunt foarte fericită că am ocazia să joc pentru Gyor. Este unul dintre visele mele care acum s-a împlinit. Voi încerca să joc cel mai bun handbal al meu pentru a contribui la realizarea obiectivelor echipei”, a declarat Pintea, pentru site-ul oficial al campioanei Ungariei.

De la Euro 2018 de handbal feminin, Pintea n-a venit cu restul delegației la București, ci a plecat la noua sa echipă.

VIDEO. Naționala de handbal a României a revenit în țară. Sportivele, așteptate cu flori la aeroport / FOTO

Crina ar putea debuta în tricoul alb-verde al Gyorului, pe 2 ianuarie, în derbyul de tradiţie al Ungariei, Gyor – Ferencvaros Budapesta.

Campioana Europei o va putea folosi pe româncă şi în Liga Campionilor, primul meci al Crinei urmând să aibă loc pe 26 ianuarie, la Gyor, cu CSM Bucureşti.

Pintea se va bate pentru postul de titular la Gyor cu Kari Brattset, pivotul naţionalei Norvegiei.

Urmărește-ne pe Google News