Borcea și Casttelano, acționari în cotă de 50-50 ai firmei Giotat Holding SRL, intrată în faliment din aprilie anul trecut, au fost dați în judecată de Primcom SA, proprietar al spațiului din bulevardul Ion Mihalache din Capitală, acolo unde cei doi amenajaseră o sală de sport.
Respectiva societate arată, în actele depuse la instanță și studiate de reporterii Libertatea, că deși initial totul mergea ca pe roate, iar sala de sport a celor doi era una cu lipici la oamenii cu bani, aceștia ar fi întrerupt la un moment dat, orice plată. Așa s-ar fi ajuns în situația în care firma pe care o patronau ar fi strâns numai la chirie datorii de peste 116.000 de euro și încă peste 22.000 de euro restanțe la întreținere. Datoriile însumate adună ceva mai puțin de 140.000 de euro, au atras implicit falimentul societății deținută de Borcea și Castellano.
Au câștigat în primă instanță
Aceștia sunt acuzați de Primcom SA că ar fi falimentat intenționat Giotat Holding SRL și imediat după asta ar fi deschis o altă firmă, cu același obiect de activitate, unde ar fi mutat și aparatele din vechea locație, singurele bunuri care ar fi putut fi vândute în contul datoriilor. În aceste condiții principalul creditor n-ar mai fi avut de unde să-și recupereze banii, așa că a cerut în instanță tragerea la răspundere a celor doi, plus Paul Deneș, fostul angajat al acestora pe funcția de administrator al Giotat. Borcea – care în prezent este închis ca urmare a condamnării în dosarul transferurilor de jucători, Castellano și Deneș au avut baftă în primă instanță și, în aprilie anul acesta, au câștigat procesul. Creditorul insistă însă să-și primească banii de la cei trei, drept pentru care a contestat sentința la instanța superioară, Curtea de Apel București. Aici, hotărârea așteptată la finalul lunii va fi definitivă.