Încercând să-și păstreze mina, studiată atent, dorind să se prezinte impunător, Cristi Borcea a dialogat zâmbitor despre subiecte legate de averea sa, dar și despre etapele vieții în care a fost un adevărat „crai” al României. Nu au fost uitate nici perioadele de declin, de pușcărie, de „pensiune”, cum încă o numește fostul șef al lui Dinamo, care a adunat 5 ani și două luni în „Dosarul Transferurilor” și „Dosarul Retrocedărilor”.

„Direct, dă-i drumul!”

Recunoscut ca un om cu răbdare limitată atunci când vine vorba de interviuri, celebrul afacerist a avut un moment în care și-a pierdut interesul, după întrebarea 23. Dar discuția a fost electrizantă, mai ales că au alternat întrebările „roșii” cu cele incitante. „Ați fost otrăvit cu argint viu?”, „Cum se fac banii din închisoare?”, „Sunteți un om fără scrupule în amor?”, „Ați lovit vreodată o femeie?”, „Le-ați cumpărat tăcerea soțiilor dumneavoastră?”, „Cui îi mulțumiți pentru averea dumneavoastră?”, „Poate Cristi Borcea să fie bărbatul unei singure femei?”, acestea au fost doar câteva dintre cele 40 de întrebări la care va trebui să răspundă Cristi Borceaîn emisiuna cu Denise Rifai.

„Când i-am arătat biblioteca, a crezut că am dat o spargere”

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Atunci când a vorbit despre bani și despre avere, multimilionarul a avut multe momente în care a dorit să-și impună superioritatea. Cum a ajuns să-și construiască propriul imperiu. De la butelii, marea sa artă.

„Nu pot să spun că aș fi fost un mare fotbalist, ci unul mediu. Poate aș fi jucat în Divizia A. Dar finul meu era gestionar la butelii, eu aveam 18 ani. Am văzut că el câștigă 50-60.000 de lei pe zi, așa că am lăsat fotbalul pentru butelii. Am prins trei luni ca gestionar de butelii înainte de Revoluție, iar ea m-a prins cu o Dacie CN și 512.000 de lei în tapițeria ei. O butelie o vindeam cu 200-250 de lei, în timp ce ea era 25 de lei. În 1990, nu aveam ce să fac cu banii. A venit Țălnar la mine, aveam o bibliotecă plină de bani, când am deschis o ușăr, a luat-o la fugă… Credea că am dat o spargere!”, a făcut Borcea deschiderea.

„Dumnezeu mi-a dat 1,90 de metri, bani și putere”

Afaceristul a completat, susținând, printre altele, că nu face afaceri cu statul: „Banii îți dau satisfacție dacă-i faci și cum îi faci, ei îți dau liniște și, în primul rând, putere. Dumnezeu mi-a dat din fiecare câte puțin: și 1,90 de metri înălțime, și bani, și putere! Totul se învârte în jurul „cașcavalului” (n.red – bani), cât timp îl ai, ești respectat”.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

Pe un ton superior, Borcea a răspuns fără să clipească la întrebarea „Cui îi mulțumiți pentru avere?”. „Mie! Eu am rămas de trei ori fără niciun ban. În 1997, am vândut casa, BMW-ul, mergeam cu Dacia la 40 de grade Celsius afară. Încărcam ziua butelii, apoi lucram și la Dinamo. Vedeam banane și întorceam capul, că nu-mi permiteam! Am fost norocos, dar am și muncit în viață. A fost vorba de fler, de putere de muncă. Am fost spartan, am avut mentalitate de învingător”.

„Și femeile știau că nu m-au luat de la bibliotecă”

Subiectele legate de viața lui amoroasă, având faima de Don Juan, le-a exploatat la maximum. A dorit să scoată în evidență faptul că Valentina, actuala soție, este cea mai importantă, a repetat ideea până la capăt. Denise Rifai a început prin a-l întreba de ce nu au funcționat căsătoriile lui. „De fiecare dată, am zis că acolo rămân toată viață. Dar tentațiile au fost mari. Am vrut și cu Mihaela, și cu Alina, dar toate drumurile au dus la Valentina. Cele două căsnicii dinainte s-au terminat din cauza mea. N-am fost cuminte. Bine, ele știau că nu m-au luat de la bibliotecă!”, a glumit el.

„Acum 10 ani, aș fi legalizat poligamia”

S-a amuzat și a fost amuzant. Ar legaliza poligamia? „Întrebare grea. Dacă ar fi după mintea de acum și liniștea găsită alături de Valentina, aș spune nu! Dacă mă întrebai acum zece ani, ți-aș fi spus că aș fi legalizat-o fără probleme”, a zâmbit bărbatul de 51 de ani. Chiar dacă a spus că nu crede în farmece, rămâne la părerea că a fost intoxicat cu mercur, „Poate vreuna pe care am făcut-o să sufere, că i-am distrus tinerețea, mi-o fi dat ceva să-mi lase amintire”.

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”
Recomandări
De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

De ce e nebun după Valentina

Borcea, romantic sau grandoman? „Și una, și alta. Nu poți altfel, la CV-ul meu, să atingi culmile!”. „Sunteți un om fără scrupule în amor?”, l-a chestionat jurnalista. „Pfff, când a fost vorba de Valentina, da! În momentul când am văzut-o a doua oară, am zis că va fi cu mine și va fi mama copiilor mei. Am fost tot timpul cu ea. De când? Tot timpul! Eu, niciodată, nu i-am cerut să pună capăt căsniciei. Ea era într-o relație care scârțâia de mulți ani. Ne-am plăcut. A fost o femeie care a luptat foarte mult. În 2014, i-am zis că are apartament la New York, ești tânără, ești frumoasă. „Indiferent ce va fi, stau după tine, nu renunț la tine”, mi-a zis. Și-atunci am făcut cea mai bună alegere și cea mai bună afacere a mea de până acum: e femeia care-mi dă liniște, care este calmă, pot să stau singur și-o săptămână în casă, să merg în vacanțe să stăm singuri două săptămâni. Stăm amândoi la țigară, la cafea, la ceai. Îmi dă liniște, căldură și putere”, a explicat Borcea.

„Toate au crezut în mintea lor că mă vor schimba”

Subiectul legat despre femeile din viața afaceristului a fost plin de picanterii. Și de accese de grandomanie. „Toate au crezut, în mintea lor, că mă vor schimba. Deși ele știau cu cine merg la război. Alături de Valentina m-am calmat, am liniște, copii, casă, m-am schimbat foarte mult. Ce faci la 30 de ani nu poți să faci la 40 de ani, iar ce faci la 40 de ani nu faci la 50. Alături de Valentina voi fi mulți ani fericiți și liniștiți. Poate să fie o schimbare, o dată cu vârsta. Dar niciodată să nu spui niciodată! Dacă am fost refuzat de femei? Foarte puțin spre deloc. Eu le-am dat adrenalină femeilor. E greu cu ele, niciodată nu știu ce vor, așa au ajuns să distrugă imperii. Eu am avut câte un pic din fiecare. Am fost și generos, m-au ajutat și mama, și tata, mi-au dat un pic din fiecare. Dar degeaba ai bani și arăți bine, puterea este cea mai importantă! Asta o știi și tu!”, a răspuns bărbatul, uitându-se fix la femeia din fața lui, punând-o în încurcătură.

„Da, am lovit!”

A atins și un subiect ce nu face cinste niciunui bărbat. „Ați lovit vreodată vreo femeie?”, a fost chestionat Borcea. „Da, am lovit! Dar atunci cu Alina nu s-a întâmplat nimic. Ea și Mihaela veneau împreună, se înțelegeau foarte bine. Sunt prostii și fabulații. Pe Alina am lovit-o în alt context, da, dar nu cât am fost în penitenciar”, a reacționat ex-dinamovistul.

A negat varianta că ar fi încheiat contracte cu fiecare dintre femeile ce au fost „doamna Borcea”. „Nu! Cum să le cumpăr?! Pentru ele există Dumnezeu și eu! Uite acum la Covid: dacă nu ai oxigen, nu poți respira! Eu sunt oxigenul pentru ele. Ele să-și vadă de copii și să fie pozitive. Eu le dau oxigenul”, a declarat Borcea.

„Asta trebuie să faci, să n-o ia razna”

A recunoscut că într-o singură femeie are încredere total: mama lui. „Soțiile nu au nicio afacere pe mâinile lor. Casele sunt și pe numele copiilor. Cei mici au case, au apartamente, cele mai bune condiții. Femeile, ca să n-o ia razna, nu trebuie să aibă nimic pe numele lor! Că după aia, consideră că li se cuvine tot. Lasă să aibă copiii! Că voi…”, a reacționat Borcea de-a râs și moderatoarea.

Tată a nouă copii, dintre care cinci fete, ex-dinamovistul a fost întrebat dacă i-ar plăcea un ginere exact la fel cum este el. Mândru de el, a admis: „Da, mi-ar plăcea. Fiindcă le-ar respecta pe fete. Eu le-am făcut pe femeile din viața mea să se simtă regine de fiecare dată când au fost cu mine în lumea toată. Nu au fost soții normale, au avut un statut aparte. Aș vrea ca ginerele meu să fie cu mintea și cu stabilitatea mea de acum. Cu Valentina văd totul altfel”. A admis și că a făcut operații estetice, „puțin câte puțin, ca să țin ritmul”.

„Am vrut să iau un pumn de medicamente”

În viață, nu a avut doar lumini, ci și umbre. A mărturisit că doarme doar cu pastile, de peste un deceniu, între două și șase ore pe noapte, că are coșmaruri după anii de închisoare, că a rămas cu traume, în special teama de șobolani din pușcărie, că a fost la un pas de suicid în primele zile de pușcărie. „Norocul meu au fost Giovanni și Victor Becali. În prima seară, la Poarta Albă, am vrut să iau toate medicamentele… M-a luat Giovanni: „Bă, ești nebun eu am stat în Columbia, în Napoli, cum să faci așa ceva?!”. M-am dus în baie, nu era apă, nu era nimic, era un butoi mare, toalete turcești”, a relatat Borcea, dorind să explice că nu ar fi avut condiții de lux la „pensiune”.

Versiunea lui de „My way”

Când trage linie, Cristi Borcea se simte ca-n melodia lui preferată, „My way”, a lui Frank Sinatra pe care a dansat cu Valentina la nunta de la Budapesta, așa cum a dezvăluit Libertatea în 2018.

„Sunt cel mai bogat, am o soție deosebită, care mă înțelege, și 9 copii. Stau bine că pot să le asigur viitorul copiilor. Cine este Cristi Borcea? Un om care a ajuns la maturitate. A muncit de mic copil, s-a sacrificat de mic. A trecut prin momente extraordinar de grele, a trecut prin toate, a făcut de toate, și bune, și rele. Am fost și în pușcărie, și 20 de ani la Dinamo, am avut bani de nu știam ce să fac cu ei, am rămas și de trei ori fără bani. Am făcut nouă copii. Mi-aș dori să fiu liniștit, sănătos, să-mi văd copiii mari. Alături de copii, cea mai mare realizare este că am întâlnit-o pe Valentina. E important să găsești pe cineva care să-ți aducă liniștea și dorința de a se întoarce acasă cu drag”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
FANATIK.RO
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI