Cristi Chivu era foarte fericit după victoria obţinută de milanezi în Sicilia şi a lăsat să se înţeleagă că începutul de an perfect pentru Inter Milano (6 puncte din 6 posibile) se datorează înlocuirii fostului antrenor, Rafa Benitez, cu Leonardo. “Important e că ne-am regăsit încrederea în noi şi că am reînceput să jucăm cu bucurie şi linişte”, a declarat fundaşul român, care avusese câteva divergenţe cu Benitez în prima jumătate a sezonului.
A primit nota 6 de la ziariştii italieni
“Zâmbetele reapar când totul îţi merge bine, când eşti ferit de accidentări şi când învingi”, a continuat Cristi Chivu. Căpitanul tricolorilor a început meciul contra Cataniei ca titular, dar a fost înlocuit în minutul 66, la scorul de 0-0, cu macedoneanul Pandev, deoarece antrenorul lui Inter Milano dorea să forţeze ofensiva, şi a primit nota 6 din partea agenţiei italiene Datasport.