Cristi Chivu va participa, în vara anului viitor, la un meci de adio al fostului internaţional olandez Wesley Sneijder, partidă care va avea loc pe stadionul Galgenwaard din Utrecht, la eveniment urmând să fie prezenţi foşti colegi ai internaţionalului batav.

Potrivit presei sportive din Olanda, Sneijder (35 ani), care s-a retras de la naţionala ţării sale în toamna anului trecut, cu ocazia unui meci amical, la Amsterdam, cu Peru (2-1), a anunţat că doreşte să organizeze un meci de adio şi la Utrecht, oraşul său natal.

Sneijder va evolua într-o echipă alături de colegi pe care i-a avut la naţională, precum Clarence Seedorf, Dirk Kuijt, Patrick Kluivert, Arjen Robben, Mark van Bommel, Giovanni van Bronckhorst şi Edgar Davids, antrenor urmând să fie Bert van Marwijk.

Formaţia adversă, care va fi pregătită de Jose Mourinho, va avea în componenţă foşti coechipieri de la cluburile unde Sneijder a evoluat de-a lungul carierei, cum ar fi Samuel Etoo, Julio Cesar, Javier Zanetti, Cristian Chivu, Diego Milito, Esteban Cambiasso sau Dejan Stankovic.

Alte nume importante care vor fi prezente la eveniment vor fi anunţate pe parcursul anului viitor.

Sneijder şi-a început cariera la academia lui Ajax Amsterdam, în 2002. În anul 2007 a fost cumpărat de Real Madrid pentru suma de 27.000.000 euro, o sumă fabuloasă pentru acea vreme, unde a reuşit să câştige şi titlul în acelaşi an, notează Agerpres.

La Inter Milano a ajuns în vara anului 2009 şi a devenit un adevărat star al echipei lui Jose Mourinho care antrena atunci echipa. Coleg cu internaţionalul român Cristi Chivu, el a reuşit tripla câştigând titlul, Cupa Italiei şi Liga Campionilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News