Cristian Dulca, antrenorul Gazului, este mulţumit de atitudinea jucătorilor săi, dar este dezamăgit că aceştia au ratat câteva ocazii.
”A fost un joc pe care l-am pregătit foarte bine. Jucătorii au avut o atitudine foarte bună. Din păcate, le-am oferit un gol pe tavă, nemeritat. Sunt foarte mulţumit de modul în care s-au exprimat jucătorii. Am întâlnit o echipă foarte bună. Am avut câteva ocazii importante. Din păcate, nu am fost maturi în faţa porţii. Ne aşteaptă o partidă foarte grea împotriva Astrei Giurgiu. În seara asta, norocul a ţinut cu cei de la Ploieşti. Azi nu am făcut antijoc. Le-am cerut jucătorilor să stea foarte aproape pe cele două linii”, a declarat Dulca la Look TV.