La eveniment au ridicat show-ul la fileu într-un meci demonstrativ la Padbol, antrenorul naționalei de fotbal U21 Cristian Dulca, CFR-istul Cosmin Vâtcă, arbitrul FIFA Miklos Nagy, și campionul la fotbal-tenis Răzvan Păun.

Toți au fost încântați, iar portarul Cosmin Vâtcă, căruia noul sport i s-a potrivit ca o mănușa, este hotărât ca, după ce se va lasa de fotbal, să se intre în familia padbol.

După meciul de deschidere, toți cei prezenți au avut ocazia să se împrietenească cu terenul de padbol și regulile de joc.

“Îmi place foarte mult! O experiență unica, un sport nou în România, diferit față de ce se joacă la tenis cu piciorul, multă viteză, multă mișcare, îți angrenează toate părțile corpului, trebuie multă mișcare în teren și o bună coordonare cu coechipierul.

Un sport foarte interesant. Îmi doresc să prindă și la copii și juniori, un sport util pentru dezvoltarea lor, și sper să se deschidă în cât mai multe orașe un astfel de teren”, a declarat Cristian Dulca, antrenorul naționalei de tineret U21.

De la stânga la dreapta: Răzvan Păun, Cosmin Vâtcă, Cristian Dulca și Miklos Nagy

“E un sport nou, benefic, îți angrenează toate grupele musculare, îți formează reflexe noi, dezvoltă gândirea rapidă și tehnică individuală a jucătorului în criză de spațiu și timp, dar și execuțiile și coordonarea în tandem cu coechipierul.

Din punctul meu de vedere, recomand ca mulți fotbaliști sau viitori fotbaliști să practice acest sport, deoarece se joacă în viteză și intensitate mare, necesită îndemanare inviduală și gândire rapidă, iar pentru acest lucru este nevoie de mai multe terenuri, atât în Cluj, cât și în celelalte orașe ale țării.”, a precizat Miklos Nagy, arbitru FIFA.

Cosmin Vâtcă: ”Recomand tinerilor”

”Padbol este un sport nou în România, un sport foarte complex, necesită foarte multă mișcare, foarte bun în echipă, multă mobilitate.

Recomand tinerilor, în timpul liber, școlilor, să practice acest sport. Padbol ar trebui să se facă mult mai cunoscut pe piață, să se înființeze mult mai multe cluburi, să fie mult mai mediatizat, pentru că este într-adevăr foarte util. Eu îl joc cu plăcere și îl recomand tuturor, la orice vârstă.

Le urez success băieților care joacă în noiembrie în Uruguay!”, a adăugat Cosmin Vâtcă, portarul echipei de fotbal CFR Cluj.

Prima ligă de padbol este în fază de proiect

“Ne bucură inițiativa medicului Răzvan Țiriac de a aduce primul teren de padbol în Cluj. Padbol începe să se dezvolte în toate orașele mari, avem multe cereri de licențiere, iar anul viitor intenționăm să formăm o primă liga de padbol.

În prezent, Asociația Română de Padbol are ca principală activitate pregătirea selecționatei României, cu echipe atât la masculin cât și la feminin, pentru participarea la Campionatul Mondial 2017, ce va avea loc în Uruguay în luna noiembrie.

De asemenea, urmează să stabilim și să anunțăm locatia în care vom organiza Cupa Intercontinentală România 2017.”, a concluzionat Elisabeta Gherghișan, Licențiat Exclusiv Padbol România.

Urmărește-ne pe Google News