S-a dat startul pregatirilor pentru cea mai asteptata nunta a anului. Adelina Elisei, viitoarea doamna Chivu, a fost ieri la firma care se va ocupa de organizarea evenimentului ce a primit deja titlul de ‘cea mai tare mondenitate a anului’.

Insotita de Marius Calmar, prietenul lui Cristi Chivu, Adelina a ajuns la sediul firmei Bouquet Events in jurul orei 12.30. Timp de aproape doua ore, prezentatoarea stirilor sportive de la Antena 3 a rasfoit cataloage de lux, pentru a alege fetele de masa, invitatiile, aranjamentele florale si rochia de mireasa. ‘Nu pot sa decid singura. M-am inarmat cu cateva cataloage pe care mi le-a oferit Ioana (n.r. – Ioana Sucu, patroana Bouquet Events). Cu alte cuvinte, ne-am luat teme pentru acasa, pentru ca vreau sa ma sfatuiesc si cu Cristi, inclusiv in ceea ce priveste modelul pentru rochie’, a declarat pentru Libertatea Adelina.

Se vor casatori in luna iulie

Locatia nuntii nu a fost inca stabilita, dar cum se vorbeste de peste 400 de invitati, viitorii miri inclina sa aleaga Palatul Parlamentului. Marele eveniment va avea loc in luna iulie, imediat dupa terminarea Campionatului European de fotbal.

Ioana Sucu le va organiza nunta

Desi are putin peste 20 de ani si s-a apucat recent de afaceri, Ioana Sucu (dreapta) mai are la activ cateva succese inregistrate de firma sa, care are drept profil organizarea de evenimente. Fiica cea mare a Cameliei Sucu – una dintre cele mai bogate femei din Romania – s-a ocupat anul trecut de organizarea botezului Irinei Columbeanu.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
„Ai încredere!”. Un expert în citirea buzelor dezvăluie ce au discutat Zelenski și Trump la funeraliile Papei Francisc
Adevarul.ro
„Ai încredere!”. Un expert în citirea buzelor dezvăluie ce au discutat Zelenski și Trump la funeraliile Papei Francisc
Cum a reacționat Brad Pitt când a aflat că fiica sa, Shiloh, a renunțat la numele lui de familie. Dezvăluirile făcute de apropiații actorului
Elle.ro
Cum a reacționat Brad Pitt când a aflat că fiica sa, Shiloh, a renunțat la numele lui de familie. Dezvăluirile făcute de apropiații actorului
După moartea lui Rareș Ion, Rebecca Lăzărescu, prietenă cu tânărul, a început să vorbească! Le-a spus tot anchetatorilor! Cine este Ana, adolescenta de 14 ani care a murit de supradoză în urmă cu 9 luni. Dezvăluiri cutremurătoare

Cât a ajuns să coste o caserolă de 500 de grame de căpşune româneşti. Scumpirile se simt şi la cireşe sau caise
Observatornews.ro
Cât a ajuns să coste o caserolă de 500 de grame de căpşune româneşti. Scumpirile se simt şi la cireşe sau caise
Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul
HOROSCOP
Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI