Fostul căpitan al Stelei a trimis următorul mesaj, prin intermediul paginii de facebook a clubului FCSB:
”Au fost șase ani minunați! Șase ani în care am cunoscut cele mai frumoase satisfacții ca fotbalist: 3 titluri, 2 cupe, o supercupă și o cupa ligii. Șase ani în care m-am maturizat ca om și ca sportiv! Vă mulțumesc tuturor steliștilor pentru mesajele de încurajare și pentru tot sprijinul! Iubesc Steaua din tot sufletul și sunt fericit și mândru că am jucat pentru cel mai mare club din țară!!!”.
Conducerea Stelei i-a întors complimentele internaționalului:
”Clubul nostru îi mulțumeste pentru contribuția la succesele extraordinare din ultimii ani celui care a purtat banderola de căpitan al Stelei până în această vară și îi dorește să aibă parte de cât mai multe succese în prima liga chineză!
Cristian Tănase este considerat unul dintre cei mai talentați jucători ai fotbalului românesc și unul dintre liderii echipei naționale. Este un produs 100% al lui FC Argeș Pitești, echipa care i-a mai dat Stelei, de-a lungul timpului, jucători importanți.
Are în palmares două Cupe ale României (2011, 2015), trei titluri de campion (2013, 2014, 2015), Cupa Ligii (2015) și Super Cupa României (2013), toate cu Steaua.
De asemenea, a evoluat de cinci ori în grupele UEFA Europa League, de două ori în „primăvara europeană” a UEFA Europa League și o dată în grupele UEFA Champions League.
Este unul dintre jucătorii de bază ai echipei naționale a României, pentru care a evoluat de 37 de ori și a înscris 6 goluri. În cele șase sezoane petrecute la Steaua, fostul căpitan al roș-albaștrilor a adunat 221 de partide, în care a reușit să înscrie de 30 de ori și a oferit 49 de pase de gol”.