“Trebuie şi vreau să fac o precizare. NU am preluat nicio funcţie în cadrul Centrului de copii şi juniori a FC PETROLUL! Singurul lucru cert este că nu mai îndeplinesc funcţia pe care o aveam! ATÂT!”, a postat Cristi Vlad pe pagina sa de facebook.

În presă au apărut informații conform cărora Cristi Vlad nu va mai fi team-managerul Petrolului, post pe care îl ocupa din 2012, locul său fiind luat de Dan Dorobeţ.

La auzul acestor vești, fanii Petrolului au început deja pe site-urile de socializare o campanie de susținere a lui Cristi Vlad.

“Poate unii nu realizează importanța acestui lucru, pentru Hoban a sărit toată lumea (asta în condiţiile în care el şi-a exprimat dorinţa anterior de a pleca de la club), iar faţă de un lup adevărat din conducere nu luăm o poziţie?! SHARE! Alături de Cristi Vlad!”, este unul dintre mesajele apărute pe una dintre paginilie ”lupilor galbeni”.

Cristi Vlad, 37 de ani, a jucat la Petrolul între 1993 și 1994, între 1996 și 2000 și între 2007 și 2011, promovând, înainte să se retragă, cu ”găzarii” în primul eșalon. A strâns 60 de meciuri și 7 goluri în Liga I pentru ”lupi”, 63 de partide și 11 reușite în eșalonul secund. 

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News