Cristian Costache continuă retrospectivele ”mai altfel” ale sezonului, recent încheiat, de Liga I. ^Nedumeriri d’ale noastre, românești (II)

Actualizat pe 10 iun. 2015, 21:53

Cristian Costache

Să continuăm retrospectivele „mai altfel” ale ediției 2014-2015, menționând – sper să nu fiu considerat retrograd! – că regret, totuși, abandonarea (și a) concluziilor strict matematice de altădată. Dincolo de pasiunea aparte a statisticienilor, și ei pe cale de dispariție într-o lume a „can-can”-ului ieftin, până la urmă, peste ani, lumea uită o fază sau alta, un scandal sau altul.

Rămân de bază, ca să dau câteva exemple aparent banale, recordul de 58 de meciuri/sezon ale Stelei, cele 13 puncte recuperate miraculos (din păcate, și inutil) de ASA, în doar 12 runde, sau premiera absolută din istoria Rapidului, cu nu mai puțin de 50 de „alb-vișinii” apăruți pe foile de arbitraj ale meciurilor de campionat!

Printre „amintirile de preț” ale recent încheiatului sezon stă, la loc de cinste, lăcomia prostească a unor conducători de club cărora, orbiți de mirajul unui surplus financiar pentru care n-ar fi mișcat un deget (aflat acum, culmea, în pericolul de a fi amputat, cu tot cu mână, după refuzul ISB de a mai onora contractul inițial!), li s-a servit comanda sub ambalajul „revitalizării competiției”. În limbaj popular, s-au tăiat patru porții pentru a ajunge mai mult la ceilalți, argumentându-se, pueril, cu „strângerea cremei” ori cu dramatismul unui final de sezon ascuns sub masca „play-off”-ului și „play-out”-ului, sistem care a clacat lamentabil în sezoanele experimentale din ligile a doua și a treia!

Concret, există posibilitatea ca „play-off”-ul, de exemplu, să dea doar campioana și să ajungă în imposibilitatea de a desemna participantele în cupele europene: Steaua, să zicem, ia din nou titlul, iar restul de cinci competitoare se numesc CFR, Petrolul, Dinamo, Astra și ASA. Cum ultima pare a călca tot mai apăsat pe urmele deja consacratelor „insolvente”, ar însemna că, pe lângă Steaua și Astra, ar mai rămâne de aflat numele celorlalte trei reprezentante.

Le putem lua din „play-out”? Sau să dăm cu banul? Regulamentul nu ne spune! Și care ar fi mereu invocatul interes al televiziunilor să transmită o competiție al cărei spirit se distorsionează, ca să nu mai vorbim despre surplusul de jocuri al participantelor la „play-out”. Adică, farmecul mai mare îl dă apriga dispută dintre Voluntari, Chiajna și Viitorul pentru evitarea retrogradării!? Bref, ca să încheiem în forță știrile despre noul sezon competițional, la această oră nu se știe încă formula în care se va disputa liga a doua: două serii sau una singură, 28, 24 ori numai 20 participante?

Încă una „de bătut cruci”. Pe lângă tot mai numeroșii președinți de televizor (mulți așa-ziși conducători sunt aleși doar pentru că au intrare la posturile TV și ar promova, cică, echipa pe care, de fapt, o păgubește de-un salariu luat degeaba), plus aiureala numită președinte de imagine, am ajuns să batem toate „performanțele” în materie de transferuri ale conducătorilor. Recordul stabilit de Narcis Răducan, cu – vorba vine – șase locuri de muncă (Oțelul Galați, Viitorul Constanța, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu, ASA Tg. Mureș și Pandurii Tg. Jiu) în care a semnat condica de prezență în mai puțin de un an, îți direcționează gândul, logic, spre populara „Guiness Book”.

De fapt – uite că încă mă mai duce memoria! – trebuie să fac aici o corectură. Răducan e, în realitate, pe urmele unei isprăvi asemănătoare, dar întinsă pe o durată ceva mai mare. Probabil că unii își mai amintesc de Dumitru Tudor, zis „Ciorbă”, care a bifat, începând din anii 90, în principal ca director sportiv, cele mai multe „transferuri” ale unui conducător de pe la noi. Lista migrărilor lui Tudor e consistentă, conținând nume ca Rapid, Dinamo, Sportul Studențesc, Rocar, Electroputere Craiova, FC Brașov, FC Național, Universitatea Craiova, Chindia Târgoviște sau CS Buftea, și n-am pretenția că mi le-am amintit chiar pe toate!

Diferența e că mai vechiul recordman avea și ceva business-uri, așa că se mai implica și din punct de vedere financiar pe la echipele de pe traseul său. Trebuie să admiteți că una e să tot iei, alta, să mai și dai câte ceva înapoi… Revenind la ștacheta ridicată în prezent de Narcis, unii caută explicații în resorturile imposibil de elucidat care-i incită pe patroni/primari să apeleze la această variantă românească a lui Duncan MacLeod. Alții se străduiesc să-l înțeleagă pe împricinat, înverșunat în a lua la picior aproape toată Liga I pentru a constata, după ce-i piere entuziasmul pentru proiect, că „el are principii”. Și, pe cale de consecință, cei ce-l plătesc (nu se știe de ce) nu au…

Deși nu mai e o noutate, trebuie să mai amintim despre o poziție unicat pe care am deținut-o vreo doi ani și pe care, din fericire, se aude că am putea-o scoate din peisaj cât de curând. Viitorul, singura echipă din România, totuși, cu patron provenit dintr-un fost jucător, are sediul social (și denumirea) la Constanța, Academia, la Ovidiu (unde se pare că se va muta, cu totul, de la vară), pregătirea o face la Voluntari, iar meciurile oficiale le dispută la Chiajna! Cu toate că nu-i corectă (în primul rând, față de Hagi) uite că abordarea suscită, din păcate, un mai mare interes decât, să spunem, faptul că Viitorul a câștigat câte un loc la fiecare an jucat în prima ligă, 13 (2013), 12 (2014), 11 (2015), și că a fost la un pas de intra în cupele europene.

Mai departe. Știți vorba aia că legile sunt făcute pentru a fi încălcate… Că fotbalul a trăit mai mereu printre regulamente croite „la două capete” nu mai e, de asemenea, o noutate. În acest tipar, mi-aș permite să remarc o chestie deloc băgată-n seamă în ultima lună și ceva a Ligii I. Pe 23 aprilie, FRF dădea ordin ca, din acea dată, pe banca tehnică să nu mai poată lua loc, în calitate de conducător, decât angajații cu funcții de „team manager / director tehnic / director sportiv”. M-am orientat apoi spre site-ul oficial al clubului din Copou, unde se stipulează fără echivoc: „Prunea Florian – președinte executiv”.

Eu, ca și dvs, l-am văzut pe Prunea și în aprilie, și în mai, agitându-se (tot) pe bancă, lângă Napoli! Alegeți-vă, dacă doriți, o explicație. 1. Situația o raportăm la datoriile pe care le are FRF față de Prunea, în urma concedierii sale din trecut, pe bază de DNA. 2. Trebuia să existe o garanție solidă a faptului că la Iași devenise interzisă acordarea de penaltyuri oaspeților, în finaluri încinse de jocuri (și de campionat). În etapa a 30-a, prin minutul 80, Voicu a oprit cu mâna un șut tras de un rapidist, Mitić a recidivat ulterior în fața Stelei, fără nicio apăsare că s-ar putea, cumva, arăta punctul cu var. 3. Prunea fusese mutat, în interesul serviciului, pe o altă funcție, ținută la secret până azi.

Mă opresc aici cu remember-urile 2014-2015, citând, banal, un vechi om de fotbal: „ca la noi, la nimeni!”.

P.S. N-am vrut să mai revin asupra altei povești întortocheate, aventura italianului Massone la Piatra Neamț. Dacă recitiți opinia pe care am lansat-o chiar la startul sezonului de primăvară, v-ați putea convinge că și prima, nu numai ultima, impresie contează.

Urmărește-ne pe Google News