Cristian Costache
Fotbal 
| Sport | Fotbal 
Comentează
| Sport | Fotbal Cristi Costache devoalează modul în care fotbalul românesc a lansat nebunia ”selfie” înaintea tuturor. ^Unul pleacă, altul dă să se întoarcă. Și ce dacă?
Actualizat pe 13 ian. 2015, 01:00
Comentează ”Pentru că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”, să începem cu știrile brute. Prima: după ce ne reamintește că l-au lucrat foștii aliați și l-au dat jos, bineînțeles, nemeritat, de la șefia Ligii, Dumitru Dragomir mai face o concesie nerecunoscătorilor și promite că se întoarce.
Firește, după ce menționează și faptul că are o grămadă de oferte, pe bani mulți. A doua: celebrul Cristi Bobar, director sportiv la Dinamo, pe care însuși Dragomir (marile spirite se atrag) îl vedea, nu demult, un viitor mare conducător, a plecat de la echipa păstorită de Ionuț Negoiță, întărită, în schimb, cu un nou manager general care, dacă am înțeles bine, e încă în faza bătăii pe scaun și pe prerogative cu nea Costică Anghelache.
Scurte comentarii. Dragomir e omul care a condus Liga Profesionistă de Fotbal aproape 20 de ani. Era să spun fotbalul profesionist, ceea ce n-ar fi fost deloc profesionist din partea mea.
A lăsat în urmă amintirea unei „Cooperative” extrem de prospere în anii de început ai mandatului său, a unor nenumărate meciuri bănuite de blat, dar niciodată dovedite oficial, a unui sediu – elegant, ce-i drept! – al LPF, dar care i-a adus și probleme cu justiția, și a unui contract pentru drepturile TV cu beneficii pentru cluburi, dar și pentru sine (așa zic unii angajați ai DNA, nu noi).
Amintitul Bobar a apărut nu se știe de unde, l-am văzut bătându-i pe umăr pe jucători la schimbare, pe marginea terenului, și emițând, pe la unele emisiuni TV, niște „aroganțe” cu care, credea el, se punea bine cu galeria dinamovistă și cică îi făcea zob pe marii rivali din Ghencea. Îmi place să cred că titlul folosit de Gazeta Sporturilor, ”Dinamo şi-a pierdut vocea războinică”, pentru a anunța plecarea respectivă, e un soi de ironie subtilă, nu un regret.
O necesară subliniere. Ambele personaje erau incluse în categoria ”managerilor” fotbalului românesc. De ce? Pentru că aveau asigurată o vizibilitate decurgând nu din vreo realizare concretă, memorabilă, ci din apetența distructivă de tabloidizare a tot și toate.
Pentru ce l-am regreta pe unul, pentru ce l-am dori întors pe altul?
Să strecurăm un element ajutător provenit din DEX, definiția termenului de manager. ”1. Persoană care conduce o entitate economică, îndeplinind, integral sau parțial, funcțiile de previziune și organizare a activității, de coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control asupra obiectivelor propuse. 2. Persoană care se ocupă cu problemele administrative și organizatorice ale unui sportiv, ale unei echipe sportive ori ale unui colectiv artistic.
1) Persoană care însoțește în turneu un sportiv sau o echipă sportivă, fiind responsabilă de problemele financiare și organizatorice; impresar.
2) Persoană care are cunoștințele și talentul necesar pentru a valorifica profitabil resursele umane, financiare și materiale ale unei societăți comerciale, organizații etc.”
Faceți, v-aș ruga, un mic efort de a suprapune atribuțiile de mai sus peste activitățile „managerilor” din fotbalul nostru. Până să ajungeți la un rezultat, nu foarte greu de anticipat totuși, mi-aș mai permite câteva considerații de ordin personal, concretizate într-o revelație. Apărută relativ recent la nivel global, moda selfie-ului a fost adoptată (și adaptată) de ani buni în tagma „oamenilor de fotbal”.
Dorința bolnavă de a se expune public într-o imagine construită doar de ei înșiși a ținut loc de competențe, de management real. Cândva, abilitatea de a ”rezolva” cu arbitrii sau cu doi, trei jucători ai adversarei era sinonimă cu performanța. Ceva mai încoace în timp, înjuratul rivalilor, bătaia, la propriu și la figurat, cu dușmanii și ”făcutul de echipe” (în traducere liberă, tranzacționarea de jucători, de preferat liberi, în urma căreia mai iese un comision, ceva) au devenit atributele ”managerilor de succes”.
Concluzii. Aruncați încă un ochi peste citatul din DEX, reamintiți-vă jalea cvasiunanimă din fotbal și rugați-vă să nu cadă netul și rețeaua de telefonie mobilă, pentru ca LPF să-i poată urmări în continuare, pe google maps, drumețiile lui Paszkany și să-l prindă la un telefon.