A trecut aproape o săptămână de la succesul  echipei naționale, cu reprezentativa Insulelor Feroe, și concluzia conturată deja nu diferă foarte tare de reacțiile la cald dezvoltate imediat după joc.

Trupei generalului Iordănescu nu i-a ieșit așteptatul pas de defilare, ci un inestetic mers târâș, pe coate și genunchi, spre o victorie subțire, altfel importantă, care trebuie apreciată în perspectiva atât de doritei calificări la Euro 2016. Cam asta ar fi substanța, deși, în buna noastră tradiție, dezbaterea s-a extins către subiectele tratate în stil can-can, gen atitudinea publicului, „martelarea” lui Tănase, starea gazonului etc.

Evităm mult prea ușor însă discuția despre ceea ce poate oferi cu adevărat această echipă națională, riscând să pretindem mai mult decât este cazul de la niște jucători de valoare discutabilă. Și aici nu este vorba numai despre cei 14 băieți care s-au produs recent, la Ploiești, pentru că golirea de conținut a fotbalului nostru nu e doar o constatare de moment. Realitatea crudă este aceea că, oricât s-ar strădui un selecționer român, oricum s-ar numi el, i-ar fi greu, cu doar câteva excepții, să încredințeze vreun tricou galben, pe termen lung, reprezentanților unor ultime două, trei generații dezamăgitoare.

Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”
Recomandări
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”

Vă invit la un scurt exercițiu de memorie! Rărite progresiv de ceva vreme, atacurile la diferiții antrenori ai echipei naționale, cu țintă precisă „jucătorii lăsați în afara lotului”, au fost în vogă decenii de-a rândul. Angelo Niculescu, de pildă, este și acum perceput nu ca omul care a dus naționala la Mexico 70, ci drept antrenorul care i-a exclus, la Guadalajara, pe Răducanu, Dan Coe și Dobrin. Pentru cei ce-și mai aduc aminte, Lucescu sr. a avut și el de dat explicații pe tema ignorării lui Tudorel Stoica și a altor steliști… Fiecare selecționer, la vremea sa, a avut de răspuns la chestionare de acest gen, undeva, mai spre zilele noastre, lui Pițurcă, de exemplu, reproșându-i-se neglijarea lui Sânmărtean.

Cândva, prin mediile fotbalistice circula vorba conform căreia „cea mai bună echipă e întotdeauna aceea care nu joacă!”. Chiar dacă pare greu de crezut, presa sportivă de dinainte de 1989 a izbutit să concretizeze (vezi foto, jos) un demers aparent utopic. Se petrecea acum mai bine de trei decenii, la scurtă vreme după instalarea lui Mircea Lucescu pe banca echipei naționale. Poate și pentru că era nou, tânăr (nici 37 de ani), cu o altă viziune, poate și din cauza  – datorită? – semnalelor venite dinspre ziariștii vechi, cu experiență (prietenia sa cu Ioan Chirilă a fost de notorietate), tehnicianul propulsat de la Hunedoara a acceptat, înaintea amicalului cu Belgia, de la Bruxelles, din 14 martie 1982, ca echipa națională să dea replica unei selecționate alcătuite exclusiv de către ziariștii de specialitate!

Ani grei de pușcărie pentru cuplul care a ucis un italian, l-a secționat și i-a dat foc pe câmp. Judecător: „O periculozitate feroce”
Recomandări
Ani grei de pușcărie pentru cuplul care a ucis un italian, l-a secționat și i-a dat foc pe câmp. Judecător: „O periculozitate feroce”

ziar costache

În fața celor peste 35.000 de spectatori care au dat năvală pe „Republicii”, naționala lui Lucescu (Moraru – Rednic, C. Ștefănescu, Iorgulescu, Stănescu – Țicleanu, Augustin, Klein – Gabor, Turcu, Balaci) a bătut-o cu 3-1 (2-0) pe cea a ziariștilor (Duckadam – I. Ștefănescu, Dinu, Al. Nicolae, Ungureanu – Paraschiv, T. Stoica, Șt. Popa – Cârțu, Radu II, Giuchici), dar, conform cronicii, „… a trebuit să se întrebuințeze serios pentru a face față cu bine acestei selecționate alcătuite de ziariști, care a avut în componență destule valori ale fotbalului nostru… Pe teren s-a resimțit tot timpul un sensibil echilibru și scorul final ar fi arătat altfel dacă la începutul reprizei secunde Nedelcu și Paraschiv nu s-ar fi încurcat și pripit la o fază clară de gol, ca și Iamandi (n.n. – el și Nedelcu II au intrat după pauză), care a irosit o altă mare ocazie de gol în min. 68, când scăpase singur spre poarta lui Moraru”.

Pentru conformitate, marcatorii s-au numit Balaci (26), Gabor (39) și Turcu (62), respectiv Paraschiv (67-penalty), iar în inedita trupă a ziariștilor au figurat câțiva foști, atunci, internaționali, Dinu, Ungureanu, T. Stoica și Cârțu, dar și trei divizionari B, rapidiștii Nicolae Paraschiv și Ștefan Popa, plus ploieșteanul Ion Ștefănescu!

Agricultorii din Prahova vor rachetele antigrindină înapoi. Lider al fermierilor care au oprit inițial sistemul: „Cică n-avem studii să dovedim că sistemul produce secetă!”
Recomandări
Agricultorii din Prahova vor rachetele antigrindină înapoi. Lider al fermierilor care au oprit inițial sistemul: „Cică n-avem studii să dovedim că sistemul produce secetă!”

Un experiment reușit care poate fi reeditat în acest fel sau în altul, cu același succes”, își încheia cronica, exuberant, Vasile Căbulea. Poate că, până în decembrie 1989, dar și destulă vreme după aceea, „experimentul” s-ar fi putut repeta. Astăzi, o spun din nou, e al naibii de greu să încropești o echipă națională oficială, darămite una experimentală, alcătuită din aspiranți asemenea celor prezenți pe fostul „ANEF/Republicii”, acum 33 de ani…

Meditând la aceste realități dureroase, parcă nu prea mai ai motive să te superi după un doar 1-0 cu Feroe, zicând „mersi” pentru ceea ce încă mai avem. Pentru câtă vreme, nu m-aș încumeta să anticipez, dacă iau în calcul, în afara realităților subiective, apetența noastră cronică de a ne face singuri rău. Cum ar fi, ca să închei cu o promisiune, această dubioasă „reformă” cu 14 echipe în Liga I, asupra căreia o să-mi permit să revin, argumentat, cât de curând!

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.