„De aseară plâng continuu. Nu pot spune decât atât: a murit el mai mare handbalist al României şi al lumii. Din păcate a murit singur, departe de casă, în Mexic”, a declarat Gaţu.
El a mai spus că a vorbit cu fiica fostului handbalist, care i-a transmis că acesta va fi înmormântat în Mexic, dar că toate medaliile şi trofeele câştigate de-a lungul carieriei lui vor fi trimise în ţară: „Mă gândesc să facem un muzeu dedicat lui Gheorghe Gruia, unde să fie expuse toate trofeele câştigate de el”, a menţionat Gaţu.
Gheorghe Gruia, fostul dublu campion mondial cu naţionala de handbal masculin a României, a murit, miercuri, în Mexic, la vârsta de 75 de ani, în urma unui infarct miocardic.
Gheorghe Gruia a cucerit două titluri mondiale, în 1964 şi 1970, cu naţionala României, dar şi medalia de bronz mondială, în 1967, şi opt titluri naţionale cu Steaua Bucureşti, cu care a câştigat şi Cupa Campionilor Europeani, în 1968. De asemenea, Gruia a fost golgeterul Jocurilor Olimpice din 1972, cu 37 de goluri, turneu la care România a cucerit medalia de bronz.
Desemnat în 1992 cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor de către IHF, Gheorghe Gruia locuia în Mexic din 1968, contribuind la dezvoltarea handbalului din această ţară.