Cel mai bun fotbalist a fost desemnat Shkelzen Gashi (26 de ani). Sezonul trecut, mijlocașul a evoluat pentru Grasshopers Zurich și a fost golgheterul campionatului. FC Basel l-a achiziționat pe albanez în schimbul sumei de 1.5 milioane de euro.
Cristian Ianu (31 de ani) a fost desemnat cel mai bun fotbalist al ligii secunde elvețiene. Timișoreanul este legitimat la FC Lausanne Sport, echipă pentru care a evoluat în 17 meciuri și a punctat de 13 ori. În prima jumătate a anului 2014, atacantul juca la FC Sion II. A avut 7 apariții și a marcat o singură dată.
Cel mai bun antrenor al anului 2014 a fost desemnat tehnicianul echipei FC Thun, Urs Fischer, iar premiul de cel mai bun tânăr fotbalist a fost primit de Breel Embolo (FC Basel).
Echipa ideală a anului 2014:
Vaclik (Basel), Lang (Grasshopers), Schär (Basel), Suchy (Basel), Xhaka (Basel), Schönbächler (Zurich), Chikhaoui (Zurich) Frei (Basel), Steffen (Young Boys), Streller (Basel), Gashi (Grasshopper/Basel).
Juriul a fost format din căpitanii echipelor de fotbal elvețiene, precum și din antrenori și jurnaliști sportivi.
Cristian Ianu s-a născut pe 16 octombrie 1983, la Timişoara, şi a ajuns în Elveţia în 2003, când a fost achiziţionat de Bellinzona. A evoluat pentru această echipă până în 2007, când a fost achiziționat de Aarau. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru FC Lucerna (2009-2011), Wohlen (2012-2013) şi FC Sion (2012 şi 2013-2014). Cristian Ianu s-a aflat la un moment dat în cărţi pentru a fi convocat la naţionala României, dar s-a accidentat grav atunci când se afla pe val. Atacantul a suferit o fractură de tibie în 2010, pe când se afla la Lucerna şi evolua într-un meci cu FC Basel.