Cristiano Ronaldo, superstarul lui Real Madrid, a acordat un interviu cotidianului spaniol Marca. Printre subiectele abordate s-au numărat momentul retragerii din fotbal şi următorul obiectiv major al câştigătorului „Ghetei de Aur”.
Ajuns la 30 de ani, Cristiano Ronaldo a anunţat că vrea să mai joace câteva sezoane la nivel înalt: „Visul meu este să mă retrag de la Real Madrid. Dacă ai grijă de tine, poţi juca până la 40 de ani. Eu vreau să continui încă şase ani. Planuiesc să joc în continuare acelaşi număr de meciuri, cu aceeaşi medie de goluri”.
Portughezul a vorbit şi despre neîmplinirile carierei: „Cu echipa de club am câştigat tot, acum am nevoie de un trofeu cu echipa naţională. Avem un antrenor bun şi un preşedinte excelent. Cred că avem un viitor promiţător. Sperăm că vom reuşi în 2016. Noua generaţie este bună şi ne-a ajutat să creştem”.