Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a înscris cel mai frumos gol al sezonului trecut, cu reuşita sa din foarfecă în poarta lui Juventus Torino, echipa la care s-a transferat în această vară de la Real Madrid, a decis votul internauţilor, informează UEFA.
Cristiano Ronaldo a fost nominalizat de UEFA, alături de alţi zece candidaţi, cu golul din foarfecă pe care l-a înscris pentru Real în victoria cu 3-0 de la Torino din turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, competiţie ce avea să se încheie cu a treia victorie consecutivă a formaţiei madrilene.
Golul lui Cristiano Ronaldo a adunat 197.496 de voturi, fiind urmat la mare distanţă de cel al francezului Dimitri Payet (Olympique Marseille), înscris împotriva lui RB Leipzig în returul sferturilor de finală ale Europa League. Payet a avut 35.558 de voturi.
Pe locul 3 a fost jucătoarea spaniolă Eva Navarro, cu 23.315 de voturi, pentru golul său contra Germaniei, din finala Campionatului European Under-17.
Internauţii au putut vota golul sezonului pe site-ul UEFA.
Cristiano Ronaldo nu mai obţinuse până acum distincţia pentru cel mai frumos gol al sezonului.
Anii trecuţi, distincţia a fost obţinută de Lionel Messi, de la FC Barcelona, în 2015 şi 2016, şi Mario Mandzukic (Juventus), în 2017, notează Agerpres.
Cei unsprezece candidaţi pentru golul sezonului 2017-2018 sunt:
Lucya Bronze (OLYMPIQUE LYON – Manchester City 1-0): semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin (29/04/18).
Olga Carmona (Elveţia – SPANIA 0-3): faza grupelor CE feminin U-19 (21/07/18).
Elisandro (Sporting Lisabona – INTER MOVISTAR 2-5): finala Cupei UEFA la futsal (22/04/18).
Elliot Embleton (Turcia – ANGLIA 2-3): faza grupelor CE U-19 (17/07/18).
Christian Eriksen (Irlanda – DANEMARCA 1-5): play-off-ul de calificare pentru CM 2018 (14/11/17).
Paulo Estrela (FC PORTO – Beşiktaş 5-1): faza grupelor UEFA Youth League (13/09/17).
Eva Navarro (Germania – SPANIA 0-2): finala CE feminin U-17 (21/05/18).
Dimitri Payet (OLYMPIQUE MARSEILLE – RB Leipzig 5-2): returul sferturilor de finală ale Europa League (12/04/18).
Goncalo Ramos (Slovenia – PORTUGALIA 0-4): faza grupelor CE U-17 (07/05/18).
Ricardinho (PORTUGALIA – România 4-1): faza grupelor CE de futsal (31-01-18).
Cristiano Ronaldo (Juventus – REAL MADRID 0-3): turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor (03-04-18).