Cristiano Ronaldo a ajuns la cota 400 în privința golurilor înscrise în tricoul lui Real Madrid, susține site-ul oficial al clubului spaniol. Dintre acestea, 88 au fost reușite în Liga Campionilor. Asta înseamnă că, din 2009, portughezul a marcat de două ori mai mult decât toate cele patru echipe românești (Steaua, CFR Cluj, Unirea Urziceni și Oțelul Galați) care au bifat nouă participări în ultimii 12 ani.
Eficiență demnă de invidiat
Reprezentantele noastre au reușit 47 de goluri începând cu sezonul 2006-2007, patru fiind, de fapt, autogoluri. Interesant este faptul că jumătate dintre golurile echipelor românești (21) au fost înscrise de fotbaliști străini. Portughezii, conaționalii lui Cristiano Ronaldo, au fost cei mai prolifici din acest punct de vedere (6 reușite), urmați de brazilieni (4) și de argentinieni (3). E drept, formațiile din Liga 1 au disputat mai puține decât partide decât atacantul lui Real Madrid pe tabloul principal al Ligii Campionilor (54, față de 86), dar eficiența lusitanului tot uluitoare rămâne (1,02 goluri pe meci).
El a făcut show, alții l-au fluierat
Cum la fel de uluitoare (și de neînțeles) este reacția unor suporteri ai albilor, care l-au fluierat pe Cristiano Ronaldo în timpul meciului retur din sferturi cu Bayern (în care a marcat o triplă) și în cel de marți cu Atletico. “Am o singură rugăminte pentru fani: să nu mă mai fluiere, pentru că întotdeauna dau totul pentru echipă. Chiar dacă nu înscriu, încerc să o ajut pe Real Madrid”, a declarat fotbalistul.
52 de goluri a marcat Ronaldo în fazele eliminatorii ale Ligii, record al competiției