„Cristina Neagu nu este gata să joace încă. Va mai dura încă o lună. O vom folosi în echipa naţională. O să ne gândim cum vom juca împotriva Ucrainei, dar echipa naţională trebuie să se pregătească şi pentru Japonia, pentru că nu mai avem prea mult timp la dispoziţie, deci în cele câteva zile care ne-au rămas trebuie să creăm ceva. Cred cu adevărat că Neagu va juca în Japonia, deci trebuie ca toate jucătoarele să fie împreună. Este vorba şi despre schemele de joc şi ce facem cu ele. Ea lucrează în sală, dar încă nu poate juca, este prea devreme”, a declarat selecţionerul României, care este şi antrenorul echipei CSM Bucureşti.

„Nu ştiu dacă va mai fi aceeaşi jucătoare. Este imposibil de spus. Nu va fi nicio problemă să o integrăm. Dacă nu va fi nicio problemă, după o săptămână, zece zile, pot fi începute acţiunile de atac. Acesta este un moment critic”, a mai spus Ryde

Tomas Ryde, selecționerul suedez la naționalei

–––––––
Federația Română de Handbal a anunţat lotul de 21 de jucătoare pentru primele două meciuri din preliminariile Campionatului European din 2020.

Între jucătoarele convocate de Tomas Ryde se numără şi Cristina Neagu, ea urmând a reveni, astfel, după 9 luni de la ruptura de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept, în meciul cu Ungaria, de la CE din decembrie 2018.

Operată în luna ianuarie, anul acesta, la genunchiul drept, interul stânga nu a reintrat până acum la niciun meci la CSM București, echipa ei de club, și sunt șanse mici să joace și la echipa națională, notează GSP.ro.

„Cristina e greu de crezut că va juca. Am chemat-o însă să reintre în atmosfera de la echipa națională. Ea stă de vorbă cu jucătoarele tinere foarte mult și ne ajută prezența ei”, a declarat „secundul” Costică Buceschi.

Cristina va intra, cel mai probabil, în luna octombrie, la meciurile pe care CSM le va susține în Liga Campionilor. „Nu trebuie să ne grăbim, am așteptat atât. Avem nevoie de ea la Campionatul Mondial”, a mai spus Buceschi.

Lotul României: Andreea Adespii, Raluca Băcăoanu, Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Cristina Florica, Mădălina Zamfirescu (SCM Râmnicu Vâlcea), Denisa Dedu, Laura Moisă, Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Crina Pintea (CSM Bucureşti), Eliza Buceschi, Daria Bucur, Cristina Laslo (Corona Braşov), Bianca Tiron, Aneta Udriştoiu (Dunărea Brăila), Andreea Popa, Andreea Polocoşer (Minaur Baia Mare), Valentina Ardean Elisei (Gloria Bistriţa), Lorena Ostase (CSM Slatina), Ana Maria Popa (SCM Gloria Buzău).

România va juca primul meci la Braşov, cu Ucraina, în 25 septembrie,
iar în 29 septembrie se va duela în deplasare, cu reprezentativa
Insulelor Feroe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News