Simona Halep (24 de ani) are un început de an dezamăgitor pe plan sportiv. Eliminarea suferită marți, în turul secund al turneului de la Doha, în fața rusoaicei Elena Vesnina, este doar ultimul rezultat șocant bifat în 2016. Criza evidentă pe care o traversează constănțeanca îi preocupă și pe jurnaliștii străini.
Pagina în limba engleză a siteului “Tennis World” a publicat astăzi un material intitulat “Este criza Simonei Halep doar o consecință a accidentărilor?”. Autorul articolului reamintește că ultimul turneu la care românca a impresionat cu adevărat, în sensul bun, a fost Indian Wells 2015, care s-a disputat cu 11 luni în urmă!
“Este dincolo de orice îndoială că accidentările au jucat în rol important în eșecurile ei, dar la fel de adevărat este că Simona n-a mai reușit să obțină rezultate bune după Indian Wells, alunecând într-o spirală nesfârșită de înfrângeri și evoluții slabe. Iar acestea nu au fost și nu sunt cauzate doar de accidentări, ci și de un joc sub așteptări și de o putere mentală care i-a lipsit luni la rând”, a scris site-ul amintit.
Dacă dorește să obțină rezultate mari, Simona va trebui să lucreze foarte la partea psihologică a meciurilor, care, după cum știm, este vitală în tenis. Iar din moment ce suferă des accidentări care o împiedică să joace la cel mai bun nivel, de ce nu este însoțită de un antrenor de fitness și de un fizioterapeut de renume mondial, care să-i ridice simțitor nivelul pregătirii fizice? (World Tennis)