Croația – Anglia 2-1
Au marcat: Perisic (68), Mandzukic (109) / Tripper (5)
Croația: Subasic – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic (94 Pivaric) – Rakitic, Brozovic – Rebic (101 Kramaric), Modric (119 Badelj), Perisic – Mandzukic (115 Corluka). Antrenor: Zlatko Dalic
Anglia: Pickford – Walker (112 Vardy), Stones, Maguire – Trippier, J. Henderson (97 Dier), A. Young (91 Rose) – Alli, Lingard – Sterling (74 Rashford), H. Kane. Antrenor: Gareth Southgate
Arbitru: Cüneyt Cakir (Turcia)
Reprezentativa insulară a deschis scorul încă din minutul 5, cu ajutorul lui Modric, care l-a faultat pe Dele Alli la circa 25 de metri de poarta lui Subasic, în poziție centrală. Lovitura liberă a fost transformată impecabil de Trippier, care l-a lăsat fără replică pe goalkeeperul croat. Cu avantaj luat atât de devreme, englezii au căpătat o siguranță dezarmantă pentru adversari. În timp ce Rakitic și ai lui păreau să care apă cu ciurul în atac, incapabili să creeze pericol real în careul lui Pickford, Anglia a trecut de mai multe ori pe lângă dublarea diferenței de pe tabelă. Mai întâi, Maguire a a trimis cu capul pe lângă poarta lui Subasic, după un corner executat perfect de Dele Alli (14).
Ambele echipe au lovit bara
Ulterior, s-a evidențiat negativ Kane, golgheterul Cupei Mondiale nereușind să-l bată pe goalkepeerul croat cu două șuturi într-un interval de două secunde: în prima fază a respins Subasic, în a doua fază, mingea a lovit bara (30). Începutul părții secunde i-a găsit mai montați pe croați, care au presat constant. Se părea că o vor face fără succes, dar a venit centrarea lui Vrsaljko, fructificată din centrul careului cu un procedeu de arte marțiale de Perisic, care i-a luat fața lui Walker (68). Patru minute mai târziu, englezii au avut mare noroc, pentru că șutul aceluiași Perisic a lovit bara, iar mingea a ajuns la Rebic, care a șutat slab, din marginea careului.
Mandzukic, eroul din prelungiri
Până la finalul timpului regulamentar au mai trecut pe lângă gol Lingard (77 – șut din unghi, paralel cu poarta Croației), Mandzukic (83 – stop pe piept și execuție la colțul scurt, respins de Pickford) și Kane (90+2 – cap pe lângă, după o lovitură liberă executată de Trippier). În prelungiri, ocazii mari au ratat Stones (98 – mingea trimisă de el cu capul a fost scoasă de pe linia porții de Vrsaljko) și Mandzukic (105+2 – nu a reușit să-l bată pe Pickford din colțul careului mic), înainte ca atacantul croat al lui Juventus să înscrie golul calificării în finală (109).
Echipele probabile:
Croația: Subasic – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic, Rakitic, Modric, Rebik, Kramaric, Perisic, Mandzukic. Selecţioner: Zlatko Dalic.
Anglia: Pickford – Walker, Stones, Maguire – Trippier, Henderson (Eric Dier), Alli, Lingard – Young, Sterling, Kane.
Selecţionerul Croaţiei, Zlatko Dalic, a declarat înaintea semifinalei Cupei Mondiale de fotbal cu Anglia, programată miercuri la Moscova, că meciul cu selecţionata Albionului se anunţă dificil, dar jucătorii săi nu se tem de nimeni, relatează Agerpres.
”Suntem concentraţi pe Anglia, o echipă tânără, de foarte bună calitate, care s-a descurcat uşor cu Suedia, un adversar dificil. Ştim că şi Anglia ne analizează jocul. Îi respectăm, dar credem în forţele noastre şi nu ne temem de nimeni. Anglia are Premier League, un campionat mult mai puternic ca al nostru. Nu eram aşteptaţi să fim aici, dar merităm să fim aici”, a declarat Dalic în conferinţa de presă de duminică.
Selecţionerul croat a adăugat că pentru o ţară mică această semifinală reprezintă deja un succes: ”Suntem o ţară mică şi pentru noi era importantă să urcăm pe scara mondială. Înainte de semifinala de la Mondialul 1998, puţini oameni cunoşteau Croaţia şi a fost bine pentru promovarea unei ţări noi independente. Tot ce se petrece în Croaţia, cu rezultatele noastre, este o nebunie. Oamenii sărbătoresc succesele noastre în stradă, ceea ce spune mult. Pentru noi e deja un succes că am ajuns aici. Ţări mari ca Argentina, Brazilia sunt deja în vacanţă. Dacă noi am fi avut banii Angliei, cine ştie câte am fi avut în mâna noastră (trofee – n.r.)”.
Croaţii au disputat până acum două meciuri cu prelungiri şi lovituri de departajare, în optimi şi în sferturi, dar Dalic nu crede că jucătorii săi vor fi obosiţi în semifinala cu Anglia: ”Să jucăm de două ori 120 minute, nu a fost uşor. Câţiva jucători au mici probleme fizice, dar când eşti în semifinale ai o motivaţie, asta îţi dă o nouă forţă, o nouă energie”.
Jordan Henderson, incert
Mijlocaşul englez Jordan Henderson s-a accidentat la muşchii ischiogambieri în meciul de sâmbătă cu Suedia (2-0), din sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2018, şi este incert pentru semifinala împotriva Croaţiei, ce va avea loc miercuri la Moscova, informează France Football.
Obligat să părăsească terenul în minutul 85 al victoriei cu Suedia, Henderson aduce noroc naţionalei Angliei, neînvinsă în ultimele 30 de meciuri în care a apărut mijlocaşul lui Liverpool (23 de victorii, şapte remize). Căpitanul lui Liverpool s-a arătat încrezător că va putea juca în semifinala de miercuri.
În cazul în care Henderson va declara forfait, locul său va fi luat probabil de Eric Dier.
După ce au avut duminică o zi de repaus, fotbaliştii englezi s-au antrenat luni în cantonamentul lor de la Repino.
Selecţionata Angliei are un palmares pozitiv în confruntările cu Croaţia (4 victorii-1 remiză-2 înfrângeri), înaintea semifinalei dintre cele două naţionale, programată miercuri la Moscova în Cupa Mondială de fotbal din Rusia, relatează EFE.
Cele două echipe s-au înfruntat o singură dată la un turneu final, la EURO 2004 din Portugalia, când englezii s-au impus cu 4-2 şi s-au calificat în sferturi.
Prima confruntare dintre cele două echipe a avut loc pe 24 aprilie 1996, pe Wembley, când meciul amical s-a încheiat cu o remiză albă (0-0). Al doilea şi ultim amical a fost câştigat de Anglia (3-1), în meciul jucat pe 20 august 2003 pe arena Portmand Road a lui Ipswich Town.
Prima victorie a croaţilor datează din 11 octombrie 2006, în preliminariile EURO 2008, în meciul disputat la Zagreb (2-0). În returul de la Londra (21 noiembrie 2007), Croaţia s-a impus din nou, cu 3-2, şi Anglia, condusă atunci de selecţionerul Steve McClaren, a ratat calificarea la turneul final european.
Au urmat apoi întâlnirile din preliminariile CM 2010, când Anglia a bătut Croaţia atât la Zagreb (4-1) pe 10 septembrie 2008, cât şi la Londra (5-1) pe 9 septembrie 2009.
Semifinala de miercuri are însă cea mai mare miză dintre înfruntările de până acum, pentru că învingătoarea se va califica în finala Cupei Mondiale 2018 din Rusia.
Citește și: INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/Borcea s-a îmbogățit în închisoare. Culmea afacerilor: A vândut gaz lichefiat până și Penitenciarului Poarta Albă, unde a fost închis