ComenteazăCornerul aiurea al lui Dorinel Munteanu, repunerea lui Sorensen, centrarea lui Jorgensen de langa Stoican si golul mincinos, injust, al lui Laursen. 2-2 si ploaia care a binecuvantat parca orasul Copenhaga s-a oprit brusc! Probabil, cineva de acolo, de Sus, a renuntat sa mai planga. Nu ne place sa credem, insa probabil cineva de acolo, de Sus, tinea un moment de reculegere.
Nationala Romaniei n-a murit, poate, definitiv, dar a mai murit o data. Tricolorii au ambalat greu motoarele. Mai aplicati, mai determinati putin, danezii, acesti fermieri ai nordului, ara gazonul iar, si iar, si iar. Fara folos, pentru ca prima repriza pare, sau poate chiar e, un razboi fara munitii. Romanii nu violeaza careul gazdelor, gazdele nu-l ameninta pe Lobont. Stoican e si curajos, si complicat, Chivu si Iencsi mai gresesc, nu decisiv, Rat e mereu la datorie. Dumitru e timid si nu-l ajuta fizicul, Radoi distruge tot, Dorinel n-are splina. Pancu e peste toti, insa se vede de pe Luna ca apa din iarba il incomodeaza. Si pe el, si pe Mutu sau pe Ganea. Orice filigran al lui Adrian e sugrumat in terenul alunecos. Razboi fara munitie?
Nici vorba, elvetianul in negru scoate prima data pistolul si ne ucide pe toti cu un singur glont: penalty – si 1-0 Tomasson. Nu se mai intampla nimic pana in minutul 61, cand Mutu ii da cap in cap pe taurii lui Olsen si face 1-1. Zece minute mai tarziu, Pancu se coordoneaza ca Nadia odinioara, pe barna si e 1-2. Apoi am inceput sa ne batem singuri cuie in sicriu. Bratu, Mutu, iar Mutu, Cernat, din nou Bratu – iata acolada ratarilor.
Totul se transforma in circ, cu portarul Sorrensen in careul nostru. Si ne intoarcem la ultimele secunde, la cornerul lui Dorinel, la secundele blestemate oferite in plus de Meier. Furate noua si date lor.