Conducerea CS U Craiova a continuat şi azi tirul acuzaţiilor împotriva lui Tudor, desfiinţându-l printr-o scrisoare deschisă:

Stimate domnnule Tudor,

Joi, 4 decembrie 2014, „Ion Oblemenco“ a fost arhiplin pentru un spectacol sportiv așteptat de ani buni în Oltenia. Legendara arenă a României merita un meci de gală și o intrare în istorie pe măsura performanțelor obținute acolo de atâtea generații.

Dumneavoastră, însă, ați umbrit această sărbătoare cu o decizie la fel de „inspirată“ ca majoritatea deciziilor importante pe care le-ați luat pe teren în extraordinara carieră de arbitru pe care o aveți în spate. Încă de la anunțarea brigăzii de arbitri pentru meciul cu Steaua, am crezut în buna dumneavoastră credință și poate că nu ne-am înșelat. Nu am plecat urechea la zvonurile despre simpatiile dumneavoastră fotbalistice. În schimb, ne-am pus următoarea întrebare: de ce un arbitru recunoscut pentru faptul că distruge meciuri, le fragmentează și omoară spectacolul fotbalistic de fiecare dată când are ocazia, a fost desemnat să conducă o asemenenea partidă?

Domnule Alexandru Tudor, se pare că problema dumneavoastră este una foarte gravă pentru fotbalul românesc. Reprezentați un caz clasic de incompetență, probată de atâtea ori pe stadioanele unde ați fluierat. Vă amintim cazul destul de recent al partidei de Europa League, din august, dintre Omonia Nicossia și Dinamo Moscova, când ați fost scos cu poliția de la vestiare.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Mulți români cred că președintele se ocupă de Economie și Sănătate
Recomandări

Se spune că fiecare om promovează într-o funcție până când atinge primul prag de incompetență. Dumneavoastră ați reușit să ajungeți acolo încă de la începuturile carierei de arbitru. Dovadă stă simpla căutare pe „Google“ după propoziția-cheie „Alexandru Tudor a condus excelent meciul“, care nu oferă nici un rezultat. Nici aseară, la meciul Universității cu Steaua, nu ați reușit să vă dezmințiți istoricul. În câteva secunde de „luciditate“ ați reușit să batjocoriți 47 de ani de istorie.

De aceea, nici după o zi de la „reprezentația“ dumneavoastră, sperăm că ultima, nu înțelegem de ce sunteți atât de bine cotat de Comisia Centrală a Arbitrilor și de ce sunteți delegat la meciuri care depășesc cu mult capacitățile dumneavoastră profesionale.

„Fotbalul trăieşte prin suporteri“, acesta este motto-ul sponsorului principal al Cupei României. Prin maniera dumneavoastră de arbitraj nu faceţi altceva decât să-i iritaţi şi implicit să-i izgoniţi de pe stadioane.

În sprijinul celor afirmate mai sus, vă invităm să mai urmăriți câteva lucrări ale reputatului arbitru Alexandru Tudor.

2007. Unirea Urziceni – Steaua, scor 1-2. Alexandru Tudor creează o lovitură de la 11 metri, pentru Steaua, care a intrat în istoria fotbalului.

Minodora Ilie, fostul ginere al lui Mugur Isărescu și generali din armată și servicii, implicați în procesul dintre statul român și foștii angajați Petrom. Miza: 3 miliarde de euro

https://www.youtube.com/watch?v=Vk1x2GcE4eo&feature=youtu.be

2008. Steaua – CFR Cluj, scor 3-1. CFR nu primește două penalty-uri clare după ce Semedo și Cadu au fost faultați grosolan în careu.

https://www.trilulilu.ro/video-sport/steaua-cfr-cluj-3-1-2

2011. Steaua – Oțelul, scor 2-1. Steaua câștigă după un penalty inventat de Tudor. Cartonaș galben pentru cel care are tupeul să taloneze jucătorul stelist în interiorul careului. Până și Cristi Tănase pare surprins de decizie.

https://www.youtube.com/watch?v=ILqzIOuKbeo&feature=youtu.be

2014. Omonia Nicossia – Dinamo Moscova, scor 1-2. Tudor face praf meciul. Anulează două goluri gazdelor, nu le acordă un penalty,  dar validează golul victoriei pentru ruși, deși a fost marcat neregulamentar.

https://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Europa+League/Tudor+scos+din+stadion+sub+protectia+politiei+in+Cipru

– See more at: https://micapi.ro/articole/sport/scrisoare-deschisa-a-universitatii-pentru-tudor.html#sthash.ZLJDLqib.dpuf

”Stimate domnnule Tudor,

Joi, 4 decembrie 2014, „Ion Oblemenco“ a fost arhiplin pentru un spectacol sportiv așteptat de ani buni în Oltenia. Legendara arenă a României merita un meci de gală și o intrare în istorie pe măsura performanțelor obținute acolo de atâtea generații.

„Banii văduvei” din Vegas, cheltuiţi pentru anexarea Cisiordaniei?
Recomandări
„Banii văduvei” din Vegas, cheltuiţi pentru anexarea Cisiordaniei?

Dumneavoastră, însă, ați umbrit această sărbătoare cu o decizie la fel de „inspirată“ ca majoritatea deciziilor importante pe care le-ați luat pe teren în extraordinara carieră de arbitru pe care o aveți în spate. Încă de la anunțarea brigăzii de arbitri pentru meciul cu Steaua, am crezut în buna dumneavoastră credință și poate că nu ne-am înșelat. Nu am plecat urechea la zvonurile despre simpatiile dumneavoastră fotbalistice. În schimb, ne-am pus următoarea întrebare: de ce un arbitru recunoscut pentru faptul că distruge meciuri, le fragmentează și omoară spectacolul fotbalistic de fiecare dată când are ocazia, a fost desemnat să conducă o asemenenea partidă?

Domnule Alexandru Tudor, se pare că problema dumneavoastră este una foarte gravă pentru fotbalul românesc. Reprezentaţi un caz clasic de incompetenţă, probată de atâtea ori pe stadioanele unde aţi fluierat. Vă amintim cazul destul de recent al partidei de Europa League, din august, dintre Omonia Nicossia şi Dinamo Moscova, când aţi fost scos cu poliţia de la vestiare.

Se spune că fiecare om promovează într-o funcție până când atinge primul prag de incompetență. Dumneavoastră aţi reușit să ajungeți acolo încă de la începuturile carierei de arbitru. Dovadă stă simpla căutare pe „Google“ după propoziția-cheie „Alexandru Tudor a condus excelent meciul“, care nu oferă nici un rezultat. Nici aseară, la meciul Universității cu Steaua, nu ați reușit să vă dezmințiți istoricul. În câteva secunde de „luciditate“ ați reușit să batjocoriți 47 de ani de istorie.

De aceea, nici după o zi de la „reprezentația“ dumneavoastră, sperăm că ultima, nu înțelegem de ce sunteți atât de bine cotat de Comisia Centrală a Arbitrilor și de ce sunteți delegat la meciuri care depășesc cu mult capacitățile dumneavoastră profesionale.

„Fotbalul trăieşte prin suporteri“, acesta este motto-ul sponsorului principal al Cupei României. Prin maniera dumneavoastră de arbitraj nu faceţi altceva decât să-i iritaţi şi implicit să-i izgoniţi de pe stadioane.

În sprijinul celor afirmate mai sus, vă invităm să mai urmăriți câteva lucrări ale reputatului arbitru Alexandru Tudor.

2007. Unirea Urziceni – Steaua, scor 1-2. Alexandru Tudor creează o lovitură de la 11 metri, pentru Steaua, care a intrat în istoria fotbalului.

https://www.youtube.com/watch?v=Vk1x2GcE4eo&feature=youtu.be

2008. Steaua – CFR Cluj, scor 3-1. CFR nu primește două penalty-uri clare după ce Semedo și Cadu au fost faultați grosolan în careu.

https://www.trilulilu.ro/video-sport/steaua-cfr-cluj-3-1-2

2011. Steaua – Oțelul, scor 2-1. Steaua câștigă după un penalty inventat de Tudor. Cartonaș galben pentru cel care are tupeul să taloneze jucătorul stelist în interiorul careului. Până și Cristi Tănase pare surprins de decizie.

https://www.youtube.com/watch?v=ILqzIOuKbeo&feature=youtu.be

2014. Omonia Nicossia – Dinamo Moscova, scor 1-2. Tudor face praf meciul. Anulează două goluri gazdelor, nu le acordă un penalty,  dar validează golul victoriei pentru ruși, deși a fost marcat neregulamentar.

https://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Europa+League/Tudor+scos+din+stadion+sub+protectia+politiei+in+Cipru

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro

Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Fabrica mare din România care este și unică în lume. S-au făcut investiții masive aici, dar puțini știu ce se întâmplă în spatele ușilor închise
FANATIK.RO

Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO

Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro

Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cum facem investiţii în aur, acţiuni, obligaţiuni sau imobiliare. Principiile prin care îţi poti îmbunătăţi situaţia financiară
Observatornews.ro
Cum facem investiţii în aur, acţiuni, obligaţiuni sau imobiliare. Principiile prin care îţi poti îmbunătăţi situaţia financiară
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI