Cele 41 de județe plus Municipiul București au fost împărțite în 7 regiuni. În urma tragerii la sorți, împerecherea a fost următoarea:
Regiunea 1: Bacău – Botoșani; Suceava – Neamț; Vaslui – Iași
Regiunea 2: Maramureș – Sălaj; Satu Mare – Bistrița-Năsăud; Cluj – Bihor
Regiunea 3: Harghita – Sibiu; Covasna – Brașov; Mureș – Alba
Regiunea 4: Caraș-Severin – Timiș; Arad – Hunedoara; Mehedinți – Gorj
Regiunea 5: Argeș – Vâlcea; Teleorman – Dolj; Olt – Dâmbovița
Regiunea 6: Călărași – București; Ialomița – Ilfov; Giurgiu – Prahova
Regiunea 7: Galați – Buzău; Brăila – Vrancea; Tulcea – Constanța
CSA Steaua, cel mai probabil viitoarea campioană a campionatului Municipiului București, va juca împotriva campioanei Călărașiului. În prezent, Liga a 4-a din Călărași e condusă de Mostiștea Ulmu, care la finalul turului are 7 puncte peste echipa de pe locul 2, Unirea Mănăstirea. Cei din Ulmu se antrenează în București.
Liga a patra din Călărași e supranumită de presa locală Liga Tractoriștilor. Motivul: scandalurile dese de pe teren! Anul trecut, Venus Independența, campioana județului, a trecut de CS Blejoi, din Prahova, dar a vândut locul!
L
Jocurile se desfăşoară în sistem eliminatoriu, tur – retur. Datele de disputare vor fi: 15 iunie 2019, ora 18:00, respectiv 22 iunie 2019, ora 17:30.
Au dreptul să participe la jocurile de baraj numai echipele aparţinând structurilor sportive cu personalitate juridică.
Asociaţiile judeţene de fotbal, respectiv, AMFB, sunt obligate să comunice către Departamentul Competiţii al FRF, în scris, până la data de 10 iunie 2019, structurile sportive calificate pentru a participa la jocurile de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă al acestora eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Dreptul de participare la jocul de baraj îl deține structura sportivă clasată la finalul Campionatului Ligii a IV-a pe locul I în fiecare județ sau în Municipiul București. În situația în care structura sportivă respectivă nu îndeplinește condițiile de participare la jocurile de baraj (nu deține personalitate juridică și/sau Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS), jocurile de baraj nu se vor disputa, urmând ca echipa adversă, dacă îndeplinește condițiile de participare, să fie declarată câștigătoare.