Cele patru echipe se vor duela în cadrul unui patrulater pus la cale de șefii uneia dintre cele două grupări din Brașov care vor să ducă mai departe echipa „stegarilor”, ACS Steagu Roșu. Cealaltă este FC „SR” Brașov. Ambele, ca și-n cazul Stelei, caută să-și atragă cât mai mulți adepți.

ACS Steagu Roşu Braşov, club fondat în anul 2010 şi care doreşte să continue istoria fotbalului braşovean după ce FC Braşov va intra în faliment, va organiza o primă acţiune importantă în scurta sa istorie, a anunțat liga 2.ro.

În perioada 3-4 august, la Braşov, va găzdui prima ediţie a turneului „Nicolae Pescaru”, care va reuni la start echipe care au pornit pe drumul recontrucţiei, pentru a păstra tradiţia unor branduri – Petrolul, CSA Steaua şi Oţelul urmând să joace alături de ACS Steagul Roşu.

CSA Steaua, Petrolul, Oțelul și ACS Steagu Roșu Brașov vor juca la Trofeul „Nicolae Pescaru”. Fanii brașoveni și-au înființat altă formație

„Am pus pe picioare prima ediţie a Trofeului „Nicolae Pescaru”, legendă fotbalistică a Braşovului, preşedintele de onoare al clubului nostru, idea fiind ca echipe care se luptă pentru a dobândi gloria de altădată, susţinute necondiţionat de suporteri, precum CSA Steaua Bucureşti, Petrolul Ploieşti şi Oţelul Galaţi să ne fie alături.

În zilele de 3 şi 4 august am programat acest patrulater, la Braşov, turneu prin care dorim să redăm oraşului de la poalele Tâmpei spectacolul fotbalistic de care are atâta nevoie, iar acest lucru nu se putea face mai bine decât alături de echipe de mare tradiţie din fotbalului românesc.

Le mulţumesc pe această cale celor care au răspuns afirmativ invitaţiei mele, prietenului Marius Lăcătuş, foştilor mei colegi de la Galaţi, Marius Cosoreanu şi Iulian Apostol, şi nu în ultimul rând lui Octavian Grigore şi Cristi Vlad de la Petrolul.

Prezenţa lor la turneul organizat de ACS Steagul Roşu nu face decât să ne oblige, să progresăm, să avem performanţe, după şapte ani de la înfiinţare, alături de Adi Chiric – preşedintele clubului, ajungând la un moment prielnic acum, în care nimeni nu a crezut la un moment dat”, a spus Edi Gherghe, preşedintele clubului braşovean.

„Ne dorim sa formăm un centru puternic de copii şi juniori la care se va adăuga Academia Steagul Roşu (pentru juniorii de 15-19 ani), care an de an îşi propune să dea echipei de seniori jucători formaţi din propria pepinieră. Steagul Roşu nu a fost şi nu va fi de vânzare” a mai spus Gherghe.

Azi, la Brașov a avut loc și reaunirea celor de la AS „SR” Brașov, înființată în această vară, are se vrea „adevărata” echipă a suporterilor. Echipa va fi sprijinită de Vasile Dochița, ultimul șef de la falimentara FC Brașov. La primul antrenament au venit 23 de fotbaliști și 200 de suporteri. 

„Sunt foarte fericit. Din punctul meu de vedere, aceasta era singura soluţie ca Braşovul să aibă o echipă care să ducă tradiţia mai departe. O să mă implic 100% pentru echipă, pentru suporteri, pentru braşoveni“, a spus Horia Popa.

CITEȘTE ȘI: 

Mesajul sfâșietor al lui Cristi Brancu după moartea Denisei Manelista. Cuvintele lui îți dau fiori reci pe șira spinării

 
 

Urmărește-ne pe Google News