CSA Steaua, echipa înființată în această vară de Ministerul Apărării Naționale, dar care n-a fost înscrisă deocamdată în niciun campionat (nu se știe încă dacă va evolua în Liga 4 sau Liga 5) s-a reunit de câteva zile, dar azi va face un prim antrenament cu public.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

ACTUALIZARE, 17 iulie, ora 10.00. Sute de fani au luat cu asalt Ghencea, fac un spectacol pirotehnic de excepție și cântă neîncetat.

Echipa coordonată de Marius Lăcătuș și antrenată de Ion Ion are, deocamdată, un lot care a fost transferat la pachet de la AS Regal Sport. 22 de jucători cumpărați cu 30.000 de euro. Echipa are, teoretic, un buget de 300.000 de euro, cu toate că-n ligile inferioare se rezistă și cu mult mai puțini bani. 

CSA Steaua are primul antrenament cu public în Ghencea. Jan Pavel a sunat adunarea

CSA Steaua are primul antrenament cu public în Ghencea, eveniment la care sunt așteptați și fanii din  Peluza Sud, dar și alți suporteri steliști care au părăsit echipa lui Becali, pe care au asimilat-o până de curând drept Steaua.

Jan Pavel, fostul lider al „Armatei Ultra”, cum era denumită galeria Stelei în anii 90, care a fost alungat din fruntea  suporterilor de Gigi Becali, care a trimis bodyguarzii în peluză la meciul cu Dinamo Kiev, din 2001, pentru a-l lua pe sus pe Pavel, a sunat adunarea pe Facebook.

Mesajul lui Jan Pavel

După scandalul pentru marcă și nume, suporterii steliști s-au împărțit în trei: cei care au rămas alături de echipa lui Becali, pe care o numesc, în continuare Steaua, care au format „Peluza Roș-Albastră”, cei care sunt alături de formația înființată în 2017 de Armată, Peluza Sud și cei mai aprigi contestatatori ai lui Gigi Becali și cei care au păstrat neutralitatea față de ambele tabere.

În ultima categorie sunt majoritatea grupurilor care formau Peluza Nord. Aceștia nu sunt convinși că noua echipă are tot palmaresul și nici că echipa Armatei e adevărata Steaua.

Mesaj al fanilor celor de la CSA Steaua

CSA Steaua are primul antrenament cu public în Ghencea. Gigi Becali: „Mă interesează pe mine nebuniile lor?”

„Ce să reunească? Ce mă interesează pe mine ce fac ei? Eu îmi văd de treaba mea și de problemele mele, de familia mea. Mă interesează pe mine nebuniile lor? Ce fac ei acolo sunt niște tâmpenii, niște nebunii. Văd că, în loc să cumpărăm un camion că s-a defectat, dăm bani la fotbal. Treaba lor, e problema lor”, a declarat Gigi Becali, la finalul meciului FCSB – Voluntari 2-1.

CITEȘTE ȘI: 

VIDEO EXCLUSIV/ Gabi Cristea și Tavi Clonda au reușit să se mute înainte să devină părinți. Își inaugurează casa cu o petrecere!

 
 

Urmărește-ne pe Google News