„Matheus Madeiros a semnat un contract pe 1 an cu Steaua București și va ajuta la promovarea echipei în liga a III-a.
Matheus Madeiros este născut la data de 15 Ianuarie 1997 în Rio de Janeiro, Brazilia. Înălțimea lui este de 183 cm, iar greutatea de 76 kg, piciorul său de bază fiind cel stâng.

Acesta a jucat în țara sa natală pentru Friburguense înainte să ajungă la Steaua.

Acesta ne-a dezvăluit că a fost impresionat de istoria clubului militar, de organizarea echipei si de baza de pregatire, însă ceea ce a contribuit cel mai mult la venirea lui în Ghencea, sunt suporterii noștri. Încă de mic și-a dorit să evolueze cu un public așa vocal in spate”, au scris cei de la CSA într-un comunicat postat pe site-ul clubului.

CSA Steaua și-a adus un atacant brazilian! Va fi plătit tot pe PFA?

Legitimarea unui fotbalist brazilian este o surpriză, fiindcă echipa Armatei își plătește jucătorii pe baza unor contracte cu PFA-urile pe care aceștia au fost obligați să și le facă.

În sezonul precedent, la CSA Steaua a jucat senegalezul Camara, care, spun surse din cadrul clubului, ar fi fost plătit prin PFA-ul unui coleg, cetățean român, fiindcă senegalezul n-avea cum să-și facă un PFA, neavând cetățenia română. Camara n-a mai fost păstrat în vară și nu se mai șttie nimic despre el.

Transferul  lui Madeiros nu este privit cu ochi buni de către jucători, care bănuiesc că noul lor coleg va fi plătit mai bine decât ei. Salariul maxim admis pentru acest sezon este de 1.800 de lei, dar actualii componenți ai echipei nu cred că brazilianul acceptă să joace pe atât de puțini bani în România.


CITEȘTE ȘI:

Urmărește-ne pe Google News