Vicecampioana României a fost foarte aproape de a obține prima victorie din grupă, dar la fel de bine putea pierde partida în ultimele secunde, potrivit Agerpres.
Meciul a fost unul echilibrat, dar CSM a avut un avantaj de trei goluri în prima parte, 6-3 (15), 8-5 (19) și 9-6 (22), dar oaspeții au preluat conducerea după trei goluri consecutive, 10-11 (27). Gazdele au avut un final bun și au reușit să întoarcă scorul, marcând trei goluri la rând și intrând la pauză cu un avans de două goluri, 13-11.
În repriza a doua, scandinavii nu au mai condus niciodată, iar CSMB a avut mereu un gol sau două în plus pe tabelă. În ultimele zece minute, CSMB a avut șansa de a se desprinde la trei goluri (23-21, min. 51), dar nu a reușit acest lucru. Finalul a fost dramatic, suedezii egalând în ultimul minut de joc, 27-27, iar apoi a echipa lui Zvonko Sundovski a ratat ultimul său atac, mingea revenind oaspeților pentru ultima acțiune, însă portarul Blazevic a apărat șutul lui Lukas Nilsson din ultima secundă, salvând astfel un punct.
Spaniolul Javier Humet Gaminde, cu 9 goluri, a fost cel mai bun marcator al bucureștenilor, pentru care au mai înscris Sasa Marjanac — 6, Tiberiu Constantinescu — 4, Marius Stavrositu 3, Iulian Stamate 3, Krsto Milosevic 1, Nicușor Negru 1.
Cele mai multe goluri pentru Ystads IF au fost reușite de Kim Andersson, 9, și de Lukas Nilsson, 8. Au mai marcat Philip Nilsson 3, Emil Hansson 2, Martin Bager 2, Linus Andersson 2, Lukas Sandell 1.
Au arbitrat belarușii Dmitr Nabokov și Serghei Kulik, iar delegat EHF a fost ungurul Balazs Soos.
CSMB este la al doilea egal consecutiv, după ce săptămâna trecută a remizat acasă cu Chambery Savoie, 25-25.
În clasament, înaintea partidei dintre Helvetia Anaitasuna — Chambery Savoie, pe primul loc este Chambery, 3 p, urmată de Ystads IF, 3 p, Helvevia Anaitasuna, 2 p, CSM București, 2 p.
Pentru CSMB următorul meci va avea loc pe 5 martie, în deplasare, cu Ystads IF.