Campioana CSM București a învins-o pe HCM Rm. Vâlcea cu scorul de 27-24 (16-10), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a opta a Ligii Naționale de handbal feminin.

Cristina Neagu și Isabelle Gullen au fost cele mai bune marcatoare ale gazdelor, cu 6 goluri fiecare. Pentru CSMB au mai înscris Marit Frafjord 3 goluri, Iulia Curea 2, Oana Manea 2, Amanda Kurtovic 2, Bianca Bazaliu 1, Line Jorgensen 1, Aneta Udriștioiu 1.

Golurile oaspetelor au fost reușite de Natalia Vasilevskaia 9, Cristina Florică 3, Irina Glibko 4, Ines Khouildi 2, Florentina Craiu 2, Alexandra Gavrilă 1, Natasa Krnic 1, Sara Vukcevic 1, Marta Herrero 1.

Într-o partidă din etapa a 6-a, AHCM Slobozia a întrecut-o pe CS Rapid USL Metrou București cu 31-22 (15-10). Alina Ilie a fost cea mai bună de la gazde, cu 12 goluri, iar de la Rapid s-au remarcat Oana Bucă 5 goluri și Andreea Trifan 4 goluri.

CSM București este lider, cu 24 puncte (8 jocuri), urmată de SCM Craiova, 15 p (6 j), HCM Rm. Vâlcea, 12 p (7 j), ASC Corona 2010 Brașov, 12 p (6 j), etc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News