Handbalistele de la CSM București au revenit din vacanță, și-au întâlnit antrenorul – Magnus Johansson – și au făcut cunoștință cu noile venite la echipă: Andrea Lekic, Dragana Cvijic, Jovanka Radicevic, Barbara Lazovic, Elizabeth Omoregie, Madalina Ion (sportivă care a revenit la echipă după ce sezonul trecut a fost împrumutată la HCM Slobozia ) și Bianca Marin ( handbalistă din Centrul de copii si juniori al CSMB).
După modelul cluburilor puternice din Europa, conducerea administrativă a tigroaicelor, prin team managerul Andrei Luca, a susținut o scurtă prezentare a clubului, punctând apoi obiectivele pentru noul sezon. Totul s-a desfășurat sub privirile directorului general al CSM București, Gabriela Szabo, care s-a arătat încrezătoare în forțele echipei.
” Nu vrem doar calificarea în Final Four în viitorul sezon, vrem să fim în primele 2 echipe din Europa. Avem jucătoare noi, antrenor nou, mă interesează stabilitatea, continuitatea și rezultatele. Lotul arată mult mai bine, cu multe jucătoare din zona balcanică, un antrenor scandinav și sperăm să facă o echipă bună” – Gabriela Szabo, director general CSM București.
Handbalistele au susținut primul antrenament din mandatul lui Magnus Johansson, iar ședința de pregătire – una fizică – a fost dominată de performanțele Iuliei Curea și ale Cristinei Neagu, cele mai bune sportive la testele de vitreză și rezistență.
CSM București s-a reunit azi cu gândul la Liga Campionilor.Oana Manea: ”Obiectivul e clar: câștigarea Ligii”
Chiar dacă au avut parte de o vacanță mai lungă decât de obicei, tigroiacele nu și-au luat gîndul de la cel mai de preț trofeu pe care speră să-l câștige din nou, așa cum au făcut-o în 2016.
” Lotul s-a întărit, obiectivul este același: să câștigăm Liga Campionilor. Pe teren trebuie să formăm un grup unit. Cu siguranță va dura ceva până se vor adapta sportivele care au venit acum, până ne vom cunoaște mai bine și vom lega relațiile de joc. Totul ține de noi și de ceea ce ne dorim să facem. Ar fi o bucurie imensă să luăm Liga Campionilor, sunt niște sentimente unice” – Oana Manea, căpitan CSM București.
” Trebuie să credem că CSM va fi cea mai bun echipă din lume, doar așa trebuie să privim lucrurile. Am venit la CSM să câștig titluri, iar CSM este un club mare” – Andrea Lekic, handbalistă CSM București.
Johansson: ” CSM București, cea mai mare provocare a carierei mele”
Magnus Johansson, noul antrenor al tigroaicelor, a recunoscut că nu a stat deloc pe gânduri când a primit oferta CSM-ului.
” Sunt mândru și entuziasmat pentru noua provocare din cariera mea, cea mai mare, de altfel. Nu a fost o alegere grea, când m-au sunat cei de la CSM am acceptat imediat pentru că este vorba despre unul dintre cele mai mari cluburi din Europa. CSM este în topul 3 al celor mai bune echipe de pe continent, ne dorim să câștigăm Liga Campionilor, dar avem adversari grei, cum ar fi Gyor” – Magnus Johansson, antrenor CSM București.
Suedezul care a antrenat ultima dată pe Molde, în campionatul Norvegiei, a mărturisit că nu se teme deloc de presiunea rezultatelor.
” Nu mi-e frică de demitere, deși știu că au fost mulți antrenori la CSM de-a lungul timpului. Înainte de a semna cu CSM am vorbit cu fostul antrenor, Per Johansson, și m-a sfătuit să accept acest post. Sunt pregătit, gata de muncă” – Magnus Johansson, antrenor CSM București.
Gabriela Szabo, directorul general al clubului din Capitală, a explicat cum s-a ajuns la numirea lui Johansson pe banca tehnică a campioanei României.
”Nu a fost ușor să alegem noul antrenor, am avut o mulțime de CV-uri, am negociat cu mai mulți antrenori, dar renumerația pentru unii era foarte mare, iar noi, la CSM București, nu ne permitem să oferim o asemenea sumă lunară. Nu am ales doar financiar, ci și în urma CV-ului și performanțelor lui Magnus Johansson la echipele masculine și feminine pe care le-a pregătit” – Gabriela Szabo, director general CSM București.