Prima manșă a finalei LEN Euro Cup, dintre CSM Digi Oradea şi Ferencváros Budapesta, va avea loc de la ora 19.00 (în direct la Digi 2), la bazinul olimpic ”Ioan Alexandrescu”. O partidă care se va disputa cu casa închisă, biletele fiind epuizate cu câteva zile în urmă!

”Pentru noi, această înfruntare este mai mult decât o finală, este meciul vieţii. Jucătorii noştri sunt decişi să dea totul, să se bată pentru câştigarea trofeului. Noi ne dorim poate mai mult decât adversarii să învingem, vrem să jucăm cu inima”, a afirmat antrenorul CSM Digi, Kádár Kálmán.

La rândul său, căpitanul echipei, Tiberiu Negrean a declarat pentru bihon.ro: ”Toţi coechipierii mei sunt sută la sută motivaţi pentru a obţine un rezultat istoric. Credem că dacă vom da cu toţii tot ce putem, avem şanse să câştigăm finala. Nimeni nu se gândeşte momentan la prima de victorie, ci doar la performanţa care care ar rămâne scrisă în CV-ul fiecăruia şi în istoria poloului orădean şi românesc”.

Singurul jucător care va lipsi din lotul echipei CSM Digi Oradea este Andrei Prioteasa, sportiv care nu a putut fi recuperat după leziunea suferită la umăr. 

CSM Digi Oradea s-a calificat în finala Cupei LEN după ce a trecut de SM Verona (Italia) în semifinalele competiției.

Primă specială pentru orădeni

Președintele CSM Digi Oradea, Șerban Sere, a dezvăluit că jucătorii au promise prime speciale, în cazul în care vor cuceri trofeul.

„Există bineînţeles o primă specială pentru finală, aşa cum jucătorii echipei au primit o primă şi pentru calificarea în finala competiţiei. Noi sperăm şi am fi foarte bucuroşi să acordăm primele şi pentru câştigarea finalei”, a spus Şerban Sere.

Meciul din manşa secundă se va disputa la data de 5 aprilie, la Budapesta.

Crişul Oradea s-a situat pe locul 2 în Cupa Cupelor Europene în ediţia 1981/1982, dar nu în urma unei finale propriu-zise, ci a unui turneu final de patru echipe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News