Oaspeții aveau nevoie de o victorie la cel puțin două goluri diferență, pentru a încheia sezonul regulat pe primul loc și a avea avantajul unui meci în plus în semifinale și finală.

Prima jumătate a partidei a fost echilibrată, cele două echipe mergând cap la cap în primele două sferturi (2-2 și 3-3). În sfertul al treilea, CSM Digi Oradea s-a desprins decisiv, după ce și l-a adjudecat cu 4-2. În ultimul sfert, elevii lui Dorin Costrăș și-au mărit avansul la 11-7, iar Steaua nu a reușit să revină decât la 11-9, echipa din Ghencea nereușind golul care ar fi dus-o pe primul loc în sezonul regulat, în ciuda faptului că a beneficiat de dublu avantaj numeric.

Golurile orădenilor au fost înscrise de Vojislav Cupic (5 goluri), Tiberiu Negrean (3), Adam Freundlich (1), Ramiro Georgescu (1), Kalman Kadar (1), iar pentru Steaua au marcat Petar Filipovic (3), Mihnea Chioveanu (1), Miroslav Randic (2), Mihnea Gheorghe (1), Andrei Bușilă (1), Matej Nastran (1).

În tur, la Oradea, cele două echipe și-au împărțit și acolo victoriile. Steaua a câștigat prima partidă cu 11-10, iar campioana României și-a luat revanșa în partida a doua, pe care a câștigat-o cu 11-8.

Cele două echipe au terminat sezonul regulat la egalitate de puncte, 76, fiind departajate de golaveraj.

 
 

Urmărește-ne pe Google News