Ambele echipe au reușit câte un eseu, transformat, jucătorii lui CSM izbutind și fructificarea a trei lovituri de penalitate, în timp ce ”militarii” au reușit concretizarea a doar două penalități.
Într-o altă partidă disputată la Baia Mare, CSM Știința, vicecampioana națională, a trecut de U Cluj cu 29-16, în timp ce, într-un meci jucat în avans, pe 12 aprilie, Timișoara Saracens a învins pe Dinamo cu 32-17.
În grupa a II-a valorică, Seria Albastră, CSM Bucovina Suceava a câștigat, acasă, cu 23-18, disputa cu RCM Galați, iar lidera seriei, CS Năvodari a zdrobit pe RC Bârlad cu 71-17.
În Seria Roșie, CS Știința Petroșani a trecut de CSUAV Arad cu 36-31, confruntarea dintre CS Mănăștur și RC Stejarul Buzău urmând să se dispute duminică.
În clasamentul grupei I, pe primul loc a trecut CSM Știința Baia Mare, urmată de Steaua și Timișoara Saracens, bănățenii având un joc mai puțin disputat.
În grupa a II-a valorică, Seria Albastră, CS Năvodari este lider detașat, urmată de RC Bârlad și RCM Galați, iar în Seria Roșie conduce RC Stejarul Buzău, urmată de CSUAV Arad și CS Știința Petroșani.
–––
Etapa a VI-a din Cupa României reprezintă penultima, respectiv ultima etapă în cele doua grupe valorice. Runda programează sâmbătă o întâlnire extrem de interesantă, derbyul bucureștean dintre CSM Olimpia și Steaua. ”Militarii” sunt liderii Grupei I valorice: pâna în prezent au obținut victorii în toate partidele disputate.
Programul partidelor, conform super-liga.ro:
Grupa I valorică:
Sâmbătă, Arena Zimbrilor:
Știința Baia Mare – Universitatea Cluj 29-16
Statistica în actuala ediție a Cupei:
Știința Baia Mare: loc 2-4-3-0-1-129:49-15p (2p BO, 1p BD)
Eseuri marcate (20): 10 cu aportul înaintării (Van Heerden-2, S.Morrell, Bardașu, Roșu, Chirică, Suciu, Dico, Nailago, R.Ailenei) , 10 cu aportul liniilor dinapoi (Fakaosilea-4, Apostol-3, Maravunawasawasa, Shamkharadze, Leiataua)
Eseuri primite: 4
Puncte din tentative de țintă: Maravunawasawasa-16p (2tr,3lp,1dg), Samoa Luke-9p (3tr,1lp), Oprea-2p (1tr), Bucur-2p (1tr)
Cartonașe galbene (1): Leiataua
Universitatea Cluj: loc 6-4-1-0-3-58:100-4p
Eseuri marcate (5): 1 cu aportul înaintării (Boar), 4 cu aportul liniilor dinapoi (Halfihi, Moala, Paraschiv, Banu)
Eseuri primite: 14
Puncte din tentative de țintă: Mazare-25p (2tr,7lp), Melnicuc-8p (1tr,2lp)
Cartonașe galbene (2): Gheța, Curcă
Sâmbătă, Stadion Olimpia:
CSM Olimpia București – Steaua 16-13
Statistica celor doua echipe în actuala ediție a Cupei :
CSM Olimpia București: loc 5-4-1-0-3-53:110-5p(1p BD)
Eseuri marcate (6): 1 cu aportul înaintării (Tongia), 5 cu aportul liniilor dinapoi (S.Lama – 2,Ispir, Okati, T.Conache)
Eseuri primite (16)
Puncte din tentative de țintă: Ispir-21p (3tr, 5lp), Fahiua-2p (1tr)
Cartonase galbene (1): Mitroi
Steaua: loc 1-4-4-0-0-139:64-18p(2p BO)
Eseuri marcate (20): 5 cu aportul înaintării (Vueti – 2, Gordas, Sosefo, Moyake), 14 cu aportul liniilor dinapoi (Neagu-3, I.Dumitru-3, T.Petelo-3, Ranuku-2, Niacșu, Ioniță, Dascălu), 1 eseu de penalizare
Eseuri primite: 6
Puncte din tentative de țintă: Filip-27p (9tr,3lp), Boldor-8p (4tr), Niacșu-4p (2tr)
Cartonașe galbene(1): Sosefo
Meci în devans: Timișoara Saracens – Dinamo 32-17
Grupa a II-a valorică:
Seria Albastră:
Sâmbătă
Stadion Unirea: Bucovina Suceava – RCM Galați 23-18
Stadion Flacăra: CS Năvodari – RC Bârlad 71-17
Seria Roșie
Sâmbătă, Stadion Știința: Știința Petroșani – CSU AV Arad 36-31
Duminică, Stadion Iuliu Hațieganu: CS Mănăștur – Stejarul Buzău 5-38