Formația orădeană n-a avut prea multe şanse în deplasarea de la Sakarya, fiind învinsă categoric de formaţia gazdă, care mai spera încă la calificare. Victoria cu CSM CSU nu le-a fost însă suficientă turcilor, deoarece Würzburg i-a spulberat pe cei de la ZZ Leiden, scor 87-61.
Sakarya BSB a început tare meciul cu CSM CSU, asigurându-şi un avantaj consistent la finele primului sfert, scor 29-15. Ecartul a crescut până la pauza mare scor 51-34 şi meciul era practic jucat. Echipa lui Cristi Achim a echilibrat meciul în sfertul trei, pe care l-a încheiat la egalitate, scor 18-18 şi l-a câştigat la limită pe al patrulea, scor 16-15.
Victoria gazdelor a fost însă incontestabilă, scor final 84-68 (29-15, 22-19, 18-18, 15-16). Sakarya nu s-a putut însă bucura de acest succes, părăsind competiţia alături de CSM CSU.
Pentru echipa orădeană au jucat: Ginyard 14 puncte marcate, Watson 13, Valeika 11, Denison 11, Richard 10, Pasalici 5, Lázár 2, Fometescu 2, Petrescu, Gavrilă, Meluţ.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!