Echipa masculină de baschet CSM Oradea s-a calificat în finala finala campionatului naţional, îmbunătăţindu-şi performanţa de anul trecut, când a obţinut locul 3. Orădenii au învins pe BC Târgu Mureş cu scorul general de 3-0. Adversara orădenilor se va stabili joi, când ”U” Mobitelco Cluj şi CSU Ploieşti se vor întâlini în partida decisivă, în acest moment scorul fiind egal 1-1.

Semifinalele campionatului se dispută după sistemul cel mai bun din trei meciuri. CSM Oradea conducea cu scorul de 2-0 la general. În cel de-al treilea meci, cele două echipe s-au întâlnit la Tg. Mureş. Prima repriză a fost echilibrată şi orădenii conduceau cu 50-44. Meciul a continuat în aceeaşi manieră, după sfertul 3 diferenţa reducându-se la 5 puncte. În ultimul sfert, echipa lui Cristian Achim s-a detaşat şi au câştigat cu 100-90. MVP-ul partidei a fost pivotul orădenilor, Sean Denison, care a înscris 29 de puncte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News