Morales (1,88 m, 74 kg), care a participat cu echipa naţională a ţării sale la Campionatul Mondial din 2014 şi la Jocurile Olimpice din 2016, s-a născut în SUA (Glendale/California), pe 20 mai 1988 şi are şi cetăţenie americană. Lynda Morales se află la prima sa experienţă în Europa, după ce a mai jucat la echipe din Porto Rico şi Filipine.

Lynda Morales se va alătura lotului pregătit de Darko Zakoc la sfârşitul acestei săptămâni şi va purta numărul 17 pe tricou, clubul din Blaj făcând eforturi pentru ca ea să poată fi utilizată încă de la meciul din Liga Campionilor cu Developres Rzeszow, programat în Polonia, pe 11 ianuarie.

„Odată cu transferul Lyndei Morales, am reuşit să acoperim şi postul de centru, unde aveam doar două soluţii până acum. Sperăm că Lynda se va integra cât mai repede în angrenajul echipei şi că ne va ajuta în realizarea obiectivelor propuse pentru acest sezon”, a declarat Vladimir Bacşiş, directorul general al clubului.

Transferul Lyndei Morales a fost efectuat după ce CSM Volei Alba Blaj s-a despărţit de jucătoarea braziliană Renata de Andrade Maggioni.

Cele două părţi ai ajuns la un comun acord în vederea rezilierii contractul care expira la sfârşitul acestui sezon, jucătoarea braziliană fiind deja în ţara natală, unde se va recupera în urma accidentării care a ţinut-o, în ultimele două luni şi jumătate, pe tuşă, notează Agerpres.

Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
Recomandări
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE


Citește și: George Cosac, dat în judecată. Președintele FR de Tenis este acuzat de fals, uz de fals, exces de putere și abuz de funcție / EXCLUSIV

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
Adevarul.ro
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Observatornews.ro
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale
HOROSCOP
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI