”Universitatea Craiova nu are nici o implicare în redactarea și distribuirea pe stadion a pamfletului realizat de suporteri la meciul de duminică seara, nici un angajat al clubului nefiind angrenat în acest demers. Universitatea Craiova își respectă adversarii, indiferent de denumirea pe care o poartă, nu instigă publicul împotriva lor și respectă competițiile la care participa.

Universitatea Craiova a câștigat în acești ani cel mai prețios trofeu din fotbal: publicul! Universitatea Craiova are suporteri minunați, creativi și independenți, care realizează și finanțează din propriile buzunare diverse acțiuni. Un fapt de neconceput pentru FCSB, o echipă abandonată de fani și ținută în prim-planul mass media doar prin declarațiile zgomotoase ale patronului”, se scrie în comunicatul de presă al clubului din Oltenia.

Înaintea partidei de la Severin, la care au asistat aproximativ 15.000 de spectatori, în tribune s-a împărțit un program de meci, care a conținut și o pagină ce a stârnit replici dure din partea roș-albaștrilor. ”Fecesebistul, o specie scârboasă, pe cale de dispariție!” este titlul materialului, care i-a revoltat pe șefii liderului.

CSU Craiova se dezice de programul de meci în care fecesebiștii erau considerați ”scârboși”: ”Dar, oricum, FCSB e abandonată de fani!” CSU Craiova se dezice de programul de meci în care fecesebiștii erau considerați ”scârboși”: ”Dar, oricum, FCSB e abandonată de fani!”

Programul a fost editat de craiova-maxima.ro, dar platforma ar fi susținută de CSU Craiova.

Patronul FCSB îl bănuiește pe Mihai Rotaru că ar fi în spatele publicării acestui program de meci.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

”El controlează tot acolo. Orice ar face, tot dobitoc e. El prost nu e, că doar a făcut mulți bani, dar nu știe să iasă în viața publică. Nu e prost, doar că e jigodie. Oamenii ăștia doar așa știu să iasă în față. Nu sunt bărbați, sunt găini. Dacă ești mârțoagă poți să te compari vreodată cu armăsarul? Nu am fost vreodată prieten cu Rotaru, nici măcar nu îl cunosc. Am auzit că venea la meciurile Stelei în lojă. Îți dai seama ce valoare are dacă eu nici nu-l cunosc?! Am vorbit de vreo două ori la telefon când am vrut să-l iau pe Ivan. Dacă acum face așa ceva, îți dai seama câtă minte are? Are caracterul murdar”, a zis Gigi Becali. la Sport.ro.

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Cinci zodii își schimbă complet viața în următoarele 3 zile. Noroc triplu în plan financiar pentru Balanțe și Pești
FANATIK.RO
Cinci zodii își schimbă complet viața în următoarele 3 zile. Noroc triplu în plan financiar pentru Balanțe și Pești
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Mărturia unui tânăr vizat de triplul asasinat pus la cale de avocata din Ilfov: "Familiile noastre sunt șocate și îngrozite"
Observatornews.ro
Mărturia unui tânăr vizat de triplul asasinat pus la cale de avocata din Ilfov: "Familiile noastre sunt șocate și îngrozite"
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI