Simona Halep, numărul 3 WTA, va avea liber în primul tur de la Cincinnati (SUA), turneu care va fi transis în direct de Dolce Sport în perioada 15-21 august.
În turul al doilea, Simona Halep, care nu a participat la Jocurile Olimpice de la Rio, urmează să o întâlnească pe câștigătoarea dintre Yulia Putintseva, din Kazahstan, și o jucătoare venită din calificări. Putintseva, numărul 43 mondial, nu s-a mai întâlnit cu Simona Halep până acum.
Irina Begu va participa și ea la turneul de la Cincinnati, după ce a evoluat și la Jocurile Olimpice. Begu, numărul 25 WTA, va juca în primul tur al turneului american cu o sportivă venită din calificări.
Jucătoarea română Sorana Cîrstea va juca în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu din cadrul turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.503.250 dolari, după ce a învins-o, sâmbătă, pe japoneza Nao Hibino, în trei seturi, cu 2-6, 6-3, 6-2.
Cîrstea (26 ani, 92 WTA) s-a impus într-o oră și 39 de minute în fața unei adversare de 21 de ani aflate pe locul 75 în lume și care a învins-o pe Irina Begu la Jocurile Olimpice în primul tur.
Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec de 3.230 dolari și 20 de puncte, iar în meciul decisiv pentru accederea pe tabloul principal o va înfrunta pe franțuzoaica Alize Cornet (26 ani, 48 WTA). Cîrstea o conduce pe Cornet cu 3-2 la meciurile directe, dar franțuzoaica s-a impus în ultima confruntare, în 2013, în sferturi la Washington, cu 7-6 (5), 6-2.
În alt meci din primul tur al calificărilor, Monica Niculescu (28 ani, 58 WTA) a fost întrecută de nipona Kurumi Nara (24 ani, 88 WTA) cu 7-6 (5), 6-3. Nara are acum 3-1 în meciurile directe cu Monica. Niculescu va primi pentru participare 1.960 dolari și un punct WTA.
Turneul de la Cincinnati, la care participă și Florin Mergea și Horia Tecău, este transmis în direct de Dolce Sport în perioada 15-21 august.