Ramses Juravle, poloistul decedat de cancer la 33 de ani, trăia o poveste de dragoste cu Oana, o româncă stabilită în Colorado (SUA), cu care ar fi urmat să se căsătorească în primăvara acestui an.
Grava suferinţă i-a împiedicat pe Oana şi pe Ramses să mai facă nunta. Când i se apropia sfârşitul, sportivul şi-a implorat iubita să plece din spitalul în care era internat, la Zaragoza, tocmai pentru că nu dorea ca ea să fie părtaşă la chinurile lui. Nu voia sub nici un chip ca logodnica să-l vadă cum se stinge.
“Oana a plecat de curând, a stat cu el o lună şi l-a îngrijit. El nu i-a mai permis să îl ajute atunci când starea de sănătate i se înrăutăţise. Pentru Ramses, moartea nu exista. A trăit cu o perdea. Dacă i se spunea că o mai duce 29 de zile, el zicea nu, voi mai trăi 30! Repeta întruna: «Mama m-a învăţat să fiu un luptător!»”, a povestit chiar cea care i-a dat viaţă, Monica Juravle.
«A fost femeia vieţii lui»
Şi Oanei i-ar fi fost teribil de greu să îndure momentele tragice ale morţii lui Ramses, aşa că a preferat să se întoarcă în SUA. “Oana e distrusă, se cunoşteau de mai bine de 15 ani. A fost femeia vieţii lui. L-a luat cu ea atunci când a aflat că e grav bolnav. Au călătorit împreună prin America, au fost la mare împreună. Pe băiatul meu, nici Dumnezeu nu putea să-l mai ajute”, a mai afirmat mama poloistului.
Recomandări
Alexandru Ulici, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București, victima unei tentative de înșelăciune în numele DNA: „O să te aranjez și eu, că am puterea s-o fac”
Mai multe goluri decât selecţii la naţională
Într-o ierarhie a tuturor timpurilor, Ramses Juravle se numără printre poloiştii români cu o medie impresionantă a golurilor marcate sub tricolor. Cu 185 de reuşite, el face parte din cercul exclusivist al jucătorilor cu mai multe goluri decât prezenţe în echipa naţională, la concurenţă cu Vlad Hagiu şi Cosmin Radu.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Viva.ro
A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Suma uriașă cu care a fost scos la vânzare un loc de parcare în Cluj: “Investiție excelentă”
Elle.ro
Ramona Olaru, dezvăluiri despre divorțul de fostul soț și motivul pentru care i-a păstrat numele: „Nu am avut probleme majore în acea căsătorie”
Unica.ro
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!
Observatornews.ro
"S-a simţit tare, am zis că se duce pământul în jos". Trei cutremure puternice au lovit în Galaţi, în doar 16 ore. Localnicii au retrăit cu groază anul 2013
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială